O seară dedicată iubirii, încercărilor la care este suspusă această trăire omenească. Volumul „Pierdutul paradis”, de Cees Nooteboom, va fi prezentat cititorilor, mâine seară, la Librărira Humanitas de la Cișmigiu.

Despre iubire și îngeri se va vorbi miercuri, 27  ianuarie 2016 , ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38). Este o seară dedicată romanului „Pierdutul paradis” de Cees Nooteboom, o stranie şi minunată poveste despre iubire şi regăsire tradusă în peste 25 ţări. Gazda întâlnirii va fi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction. Povestea de iubire Alma este o tânără braziliancă fascinată de reprezentările îngerilor în arta Renaşterii. Hotărându-se să plece din iadul care a devenit pentru ea Sao Paulo, călătoreşte, alături de o bună prietenă, dezinvolta Almut, la Sidney, unde încearcă să-şi refacă viaţa. La un moment dat, în Perth, îngerii capătă pentru Alma o formă concretă. În partea cealaltă a lumii, criticul literar Erik Zondag se luptă cu propriii demoni: alcoolismul şi obezitatea. În timpul unei cure purificatoare în Austria, destinul îi pregăteşte o supriză: reîntâlnirea cu fata cu aripi de înger care i-a zdrobit inima în Australia. Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervari la numarul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, in limita celor 80 de locuri disponibile, pana la data de 27 ianuarie, ora 18.30.

Autorul Prozator, poet, dramaturg, autor de cărți de călătorie, eseist și jurnalist neerlandez, Cees Nooteboom s-a născut pe 31 iulie 1933 la Haga (Țările de Jos). Nereușind să se adapteze rigorilor impuse de școlile confesionale catolice pe care le urmează și fiind declarat inapt pentru serviciul militar, tânărul Nooteboom începe să călătorească prin Europa, făcând autostopul. Romanul său de debut, „Philip și ceilalți” , reprezintă o reflectare literară a experiențelor acestei perioade, fiind urmat, în 1963, de „Cavalerul e mort”. În 1956 publică primul volum de poezie, „Morții își caută o casă”, și își începe activitatea de jurnalist, colaborând cu numeroase publicații din țara natală și din străinătate. Relatează ca martor direct depre Revolta din Ungaria (1956), Primăvara de la Praga (1968) și Căderea Zidului Berlinului (1989). Romanul „Ritualuri” îi deschide drumul recunoașterii internaționale, consolidată de apariția, în 1991, a romanului „Următoarea poveste” și, în 1998, a romanului „Ziua Tuturor Sfinților”. În 2004 publică romanul „Pierdutul paradis”. Scrierile sale au fost recompensate cu importante premii. Cees Nooteboom este nominalizat de mai mulți ani la Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile sale sunt traduse în peste treizeci de limbi.

Îngerii nu există

„Îngerii nu există, însă au grade, ca în armată. Zboară când şi când prin fresce, aduc veşti bune la Rafael şi Giotto, stau ca nişte paznici împietriţi la mormintele bogaţilor din Genova şi Buenos Aires şi, cu o sabie de foc, îi însoţesc pe damnaţi spre ieşirea din rai. Au nume, corpuri şi aripi, n-au sex şi totuşi nu sunt femei, sunt nemuritori şi deci nimeni n-a descoperit niciodată un schelet de-al lor, tot aşa cum nimeni n-a reuşit niciodată să studieze cum sunt prinse aripile mai mari decât un stat de om de restul oaselor – pe scurt, ei fac parte din lumea pe care o cunoaştem fără ca ei să existe, şi totuşi, femeia destul de zveltă şi scundă, care stă acum în faţa lui într-o cameră de masaj din Austria, avusese, ultima oară când o văzuse, două aripi mari, cenuşii, cu reflexii argintii. La prima întâlnire nu-i văzuse faţa, pentru că atunci stătea culcată pe jos, pe jumătate vârâtă într-un dulap, cu genunchii la piept şi cu spatele la el, iar acum avea să fie la fel, fiindcă ea, cu tonul maseuzelor din întreaga lume, îi spuse că trebuie să se culce pe burtă. El se supuse. Simţea cât de tare-i bătea inima, la fel cum simţea că-i tremură şi ei mâinile, mâini care îi atinseseră trupul pentru ultima oară în urmă cu trei ani. Se întâmplase la Perth, în sud-vestul Australiei, la câteva mii de kilometri de Sydney, pe partea cealaltă a continentului. Ea n-a spus nimic atunci şi nici acum n-a rostit nici un cuvânt. Timpul dintre atunci şi acum fusese aspirat cu o forţă enormă, ameţeala provocată astfel făcându-l să-şi încleşteze amândouă mâinile pe masa de masaj.

— Nu mai fi aşa de încordat.

Vocea cunoscută, puţin răguşită, încă fermecătoare, cu acel accent pe care prima oară nu reuşise să-l identifice, spuse asta încet. Vru să-i răspundă, însă din pricina poziţiei sale şi a prosopului întins peste masă, scoase mai degrabă un fel de suspin. Ea îşi puse pentru o clipă mâna pe capul lui, însă asta nu făcu decât să agraveze situaţia. Toată tristeţea pe care o ţinuse atât de bine ascunsă de ochii lumii, încât îşi închipuise că dispăruse, se întoarse cu o forţă şi o furie care semănau cu durerea provocată de un pansament care e smuls brutal, cu maliţiozitate, de pe o rană. Vru să se ridice în capul oaselor ca să se uite la ea, însă ea îi apăsă cu forţă capul pe masă.

— Mai târziu, spuse ea. Mai târziu.

Ca şi cum cuvintele acestea ar fi fost magice, el simţi cum se relaxează, cum timpul pierdut se scurge înapoi spre el, cum nebunia poveştii lor – care, în ciuda acelei nebunii, fusese totuşi explicabilă – începea din nou să-l învăluie. El voia să o întrebe sute de lucruri în acelaşi timp, însă ştia că acum nu se poate. El era singurul bărbat care fusese îmbrăţişat vreodată de un înger, simţea iarăşi cum acele aripi, pe care ea nu le mai avea acum, se strânseseră în jurul lui, şi, în timp ce ea îl masa, ba nu, tocmai de aceea, el se lăsă atât de mult pradă amintirii, încât ai fi zis că se strecoară înapoi în trecut pentru a se ascunde în el. Poate chiar adormi.” („Pierdutul paradis”, Cees Nooteboom, traducere din neerlandeză de Gheorghe Nicolaescu, Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu).