Până nu demult, în interiorul construcției de tip Stalinist, funcționau 90% din publicațiile naționale ale României. Astăzi, clădirea ce figurează în inventarul RAPPS este în proporție de peste 60% nelocuită

Casa Presei Libere, cunoscută inițial drept Casa Scânteii, este o clădire situată în nordul orașului Capitalei. Ea deținut recordul de cea mai înaltă structură din oraș între anii 1956 și 2007. Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în cinci ani, între 1952 și 1957. Între 1949 și 1954, șef de proiect a fost inginerul Panaite Mazilu. Construcția era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, „organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române. Aici își desfășurau activitatea și celelalte cotidiane naționale din timpul comunismului: România liberă, Scânteia Tineretulului, dar și săptămânalul Flacăra sau agenția de presă comunistă Agerpres, precum și o multitudine de alte publicații de mai mică mărime.

La trecutu-i mare, sumbru viitor

După anul 1989, Casa Scânteii a devenit cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere. În ea au funcționat, până la mijlocul anilor 2000 principalele cotidiane ale țării precum: România liberă, Evenimentul zilei, Jurnalul Național, Adevărul, Gardianul sau Cotidianul. În prezent, clădirea mai găzduiește, mijloace media importante, doar televiziunea RTV și agenția de presă Agerpres, care, pentru o perioadă, a avut numele de Rompres.

Descriere tehnică

Fostul Combinat Poligrafic „Casa Scânteii” s-a transformat și el, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor „Coresi”. La rândul său, regia s-a transformat în februarie 1999 în Compania Națională a Imprimeriilor Coresi. Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de „U”, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor.

Deoarece cheltuielile de construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor nu au mai fost ridicate. O parte din fonduri s-a colectat prin subscripție publică „benevolă”, salariații primind astfel de tichete, care justificau lipsa banilor. Acestea aveau valorile de 5, 10, 20 (în imaginea alăturată), 30, 50, 100, 200, 500 și 1000 de lei.

Construită după normele lui Mussolini, dar cu arhitectură sovietică

Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual seism, luând în considerare niște norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii. Clădirea fost gândită să fie funcțională, drept pentru care s-au realizat multe săli, dar și spații de birouri. Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova, precum Universitatea Lomonosov, Leningraskaia Gastinița (n.r. adică Hotelul Leningrad). O altă clădire care a avut aceeași sursă de inspirație este Palatul Culturii din Varșovia.

Se regăsesc, în ansamblul ei, elemente din anumite mânăstiri românești

Cu toate acestea, clădirea are și o sursă de inspirație autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva mănăstiri, Curtea de Argeș, Cozia, Horezu, și s-au ales câteva elemente decorative care să fie folosite apoi la Casa Scânteii. Printre acestea, șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta corpului central, dar și așa-numita „ocniță”, cum se numește elementul în arhitectura tradițională, adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid, căreia i s-a dat drumul „să urce” de la primul etaj al corpului central până la ultimul. Alte lucrări de specialitate susțin că de inspirație bisericească sunt și cele patru turnuri care fixează limitele exterioare ale ansamblului, preluate, zice-se, din arhitectura Suceviței și a Dragomirnei. O altă deosebire față de sursa de inspirație sovietică este faptul că la clădirea din București, orizontala este de cinci ori mai mare decât verticala, în timp ce la cea din Moscova, ea este doar de 2,5 ori mai mare. Acest lucru înseamnă că la Casa Presei raportul orizontală-verticală este de două ori mai mare, în favoarea orizontalei. Este o diferență cu un efect considerabil, nu numai vizual, ci și psihologic.

Secera și ciocanul

Astăzi, sumbra, dar impunătoarea clădirte stalinistă, a căzut în desuetudine. Spațiile imense din nu-și mai găsesc utilitatea, fiind greu de încălzit.pe timp de iarnă. A rămas un fel de vestigiu al fostei dictaturi comuniste, aproape în dreptul fiecărtei intrări existând inscripții cu secera și ciocanul, simbolul fostului partid comunist.

În chimb, statuia fostului premier comunist Petru groza, amplasată în fața ei, a fost demontată, în locul ei aflându-se azi un monument futurist, dedicat rezistenței anticomuniste din România.