Pritikana Goswami a primit în anul 2001 premiul pentru excelenţă în broderia kantha. "National award," îmi spune ea şi îmi arată o fotografie de pe masă care o înfăţişa pe un podium.

Îmbrăcată într-un sari auriu, Pritikana era înconjurată de ţesături sclipitoare încărcate de o sumedenie de motive folclorice: flori, animale, păsări sau figuri geometrice. În broderia Kantha, specifică pentru regiunea Bengal, din estul Indiei, întreaga pânză este acoperită de linii neîntrerupte.

Goswami este unul dintre meşterii sosiţi din patru colţuri ale Indiei pentru a expune la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Toţi au primit premii naţionale în India şi au învăţat arta din generaţie în generaţie.

"India măiastră" este o expoziţie cu vânzare de meşteşuguri indiene ce a fost inaugurată ieri în sala  Gheorghe Focşa a muzeului de către ambasadorul Indiei în România. Ea poate fi vizitată până pe 28 noiembrie, de miercuri până duminică, între orele 9 şi 17.

"În urmă cu zece ani cred că nu exista casă în România în care să nu se găsească un obiect din China. Astăzi, cred că există tot mai multe case în România care au obiecte fabricate în India", a spus Virgil Niţulescu, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, aflat la inaugurare.

"Ceea ce mi se pare interesant este că, în România, cultura indiană pătrunde mai ales prin meşteşuguri şi cultură tradiţională," a mai declarat el.

Niţulescu e de părere că această expoziţie vine în întâmpinarea nevoii de cultură tradiţională resimţită tot mai acut de societatea contemporană postindustrială.

Ambasadorul Indiei în România a explicat că noul şi vechiul pot trăi împreună şi se pot îmbogăţi reciproc. În plus, el a lăudat România pentru faptul că are una dintre cele mai bine conservate culturi tradiţionale din Europa.

Ceea ce este inedit la expoziţie este că meşterii indieni lucrează în faţa publicului. "Scopul expoziţiei de astăzi nu este numai acela de a expune ceea ce fac meşterii noştri, ci şi de a arăta publicului român cum sunt făcute obiectele," a spus ambasadorul.

Meşterul Umar Khatri stătea aşezat în faţa unei mese pline de cămăşi colorate. Din când în când, ridica de pe jos o bucată de lemn şi o înmuia într-o lădiţă cu o compoziţie maro asemănătoare zaţului de cafea. Potrivea lemnul pe pânză şi îl lovea de patru ori cu podul palmei. După câteva secunde îl ridica încet, iar pânza rămânea imprimată cu spirale şi onduleuri subţiri. Imprimarea manuală Ajrakh este una dintre cele mai populare meşteşuguri în statul Gujarat din India. Ea foloseşte ambele feţe ale materialului cu modele identice, iar soluţia maronie este alcătuită pe bază de tei, cauciuc şi apă.

Lemnul de nuc se găseşte doar în regiunile de munte ale Indiei, iar meşterii din Valea Kashmirului sunt principalii utilizatori. Tot de acolo a venit şi Khalil Kalval, meşter în prelucrarea lemnului, care a adus casete şi coşuleţe decorate cu flori de lotus şi de platan. În India există două tipuri de nuc, dar doar cei care au fructe sunt folosiţi şi în sculptură.

Nand Kishore Verma, meşter în picturi miniaturale, stătea desculţ pe un cearşaf alb, înconjurat de pensule din păr de veveriţă şi picturi aurii, foarte luminoase. Nu avea şevalet. În schimb, îşi ţinea vopselele naturale în cochilii de scoici. Hârtia  folosită este făcută manual, prin lipirea mai multor straturi, şi se numeşte "vasli". Miniaturile au foiţe de aur de 24 de carate, iar unele sunt decorate chiar cu smaralde, rubine şi perle.

Poate că de cel mai mare succes în prima zi s-a bucurat Munusamy, lucrător în teracotă, venit tocmai din sudul Indiei. Clienţii l–au asaltat din prima clipă şi au cumpărat zeci de elefănţei portocalii din teracotă, dar şi cămile sau căluţi. Poate au fost atraşi de preţul mic al figurinelor (cea mai ieftină e cinci lei) sau pur şi simplu le-a plăcut zâmbetul larg al lui Munusamy.