Incredibilă operațiune de SALVARE, după ce 33 de turiști și-au petrecut noaptea BLOCAȚI în telecabine

Incredibilă operațiune de SALVARE, după ce 33 de turiști și-au petrecut noaptea BLOCAȚI în telecabine

Cel puțin 33 de turiști și-au petrecut noaptea friguroasă de joi blocați în câteva telecabine, în Alpii Francezi, dar au fost salvați astăzi, conform oficialilor citați de BBC.

Turiștii au rămas suspendați deasupra ghețarilor din Mont Blanc, la o altitudine de circa 3.800 de metri, după ce cablurile cabinei s-au încurcat. 

Inițial au rămas blocați acolo 110 persoane, când instalația de cablu s-a opit, joi după-amiaza. telecabinele se pare că s-au oprit după ce s-au încurcat cablurile, din cauza vântului puternic.  Cei care au rămas blocați peste noapte au fost eliberați vineri, după ce salvatorii au reușit să repornească instalația, scăzând tensiunea în cablurile încurcate. 

Joi seara, 48 de persoane au fost luate din telecabine cu elicopterul, în timp ce alte 30, aflați la o altitudine mai mică au reușit să coboare pe pământ, cu ajutorul unor funii folosite de salvatori. Cei care au fost salvați aseată au descris operațiunea de recuperare ca fiind foarte dificilă, desfășurată în condiții de frig intens. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Telecabina a plecat la ora 14.30 după-amiaza și aproape de miezul nopții abia au reușit să ne dea jos din telegondole”, a spus o turistă americană, Kathy Cook. 

Elicopterul nu a reușit să ia toate persoanele blocate pentru că erau condiții de ceață, așa că ceilalți au așteptat să fie salavți. Cei care au coborât pe frânghii au fost conduși, noaptea, la o cabană pe munte. 

Un alt turist a declarat pentru un post de radio francez: „Ultima oră a părut foarte, foarte lungă. Am sunat operatorii care ne-au explicat că trei cabluri s-au încurcat și că trebuie dezcâlcite, dar nu au reușit să facă asta”.

Polițiștul local col. Frederic Labrunye a declarat pentru AFP: „Amploarea aceste operațiuni de salvare este pur și simplu incredibilă. Salvatorii au fost nevoiți să decurce 36 de calbrluri, pe o distanță de 5 km”. El a adăugat că elicopterele trebuia să vadă pe unde pot coborî deasupra cablurilor, apoi să coboare un salvator într-o zonă mai îngustă decât o masă, să lege pasagerii, individual, și apoi să-i ridice de acolo. Operațiunea a fost ca o „intervenție chirugicală în aer”. 

După ce a căzut întunericul, iar vremea s-a înrăutățit, operațiunea a fost suspendată, 33 de turiști, dintre care un copil de 10 ani, au fost forțați să petreacă noaptea, suspendați la mijlocul distanței. Salvatorii le-au dus pături, mâncare și apă, pentru a putea petrece noaptea în condiții de frig intens pe timp de noapte în zoan montană.