Caz incredibil: După 21 de ani de ÎNCHISOARE s-a DOVEDIT că SOŢII erau NEVINOVAŢI. Ce depăgubiri vor primi de la STAT

Caz incredibil: După 21 de ani de ÎNCHISOARE s-a DOVEDIT că SOŢII erau NEVINOVAŢI. Ce depăgubiri vor primi de la STAT

A fost vorba de o eroare judiciară, dar aceasta s-a aflat abia după ce soţii au petrecut deja 21 de ani în închisoare acuzaţi de pedofilie si satanism. Despăgubirea pentru acestă eroare este de 3,4 milioane de dolari. Atât costă cei 21 de ani de închisoare a doi oameni total nevinovaţi.

S-a întâmplat în Texas unde Frances şi Daniel Keller au fost arestaţi în  1991 cu acuzaţia de pedofilie şi satanism şi condamnaţi la 48 de ani. Cei doi gestionau o grădiniţă de copii şi s-au trezit în mijlocul unui caz de abuzuri sexuale cu minori şi ritualuri satanice în timpul cărora erau torturaţi copii şi animale. Soţii au fost eliberaţi  când autorităţile au recunsoscut că interogarea copiilor nu se desfăşurase corect, iar medicul care descoperise urme de abuzuri sexuale a afirmat, în 2013, că a judecat greşit originea leziunilor observate. Soţii Keller au fost eliberaţi dar abia în iunie 2017 au fost declaraţi oficial nevinovaţi.   Legea texană prevede că vor primi câte 80.000 de dolari pentru fiecare an petrecut în spatele gratiilor. Austin American. Statesman a declarat că hotărârea pentru despăgubirea de 3,4 milioane de dolari a fost fixată miercuri 23 august. ''Înseamnă - a spus Fran Keller pentru un ziar local - că nu va mai trebui să ne numărăm banii pentru a plăti asigurarea sanitară şi facturile întârziate.

Înseamnă că vom putea să fim cu adevărat liberi. Gata cu coşmarurile: vom putea să începem o nouă viaţă''. Femeia, care astăzi are 67 de ani, a povestit că trăiau în sărăcie din moment ce nu reuşeau să găsească de lucru din cauza vârstei şi a legilor. Dar cazul lor nu e unul singular: între 1991 şi jumătatea lui 2016, Statul Texas a despăgubit cu 93,6 milioane de dolari victime inocente ale greşelilor justiţiei, potrivit celor dezvăluite de Texas Tribune.

Ne puteți urmări și pe Google News