Un om politic vizionar, responsabil, s-ar simți ofensat de o astfel de strategie primitivă, clișeizată, pe care strategii PSD, partidul nostalgic după monopolul total al puterii, i-au propus-o premierului aspirant la fotoliul de la Cotroceni.
Premierul nu se simte ofensat pentru simplul fapt că această strategie se pliază perfect pe felul lui de a fi, pe felul în care s-a format la umbra mentorilor săi, Năstase și Iliescu. Tupeist, arogant, semidoct, lipsit de înțelegerea minimală a istoriei, privind politica ca pe o ciozvârtă, captiv în propria sa proiecție a unei ascensiuni de neoprit, dar și, mai nou, străbătut de fiorul lui ”dar dacă?” nu o să iasă așa ca pe hârtie.
O strategie care i-a trântit pe masă premierului o singură temă: ”Jos Regimul Băsescu”. Cel puțin unul dintre strategii domniei sale a impus comoda și deja bătuta cale a excitării maselor care sunt incapabile să se sustragă forței de atracție a răului, conduse de un spirit gregar. Tehnicile de manipulare grosiere ale regimurilor demult apuse au fost scoase de la naftalină în campania PSD, reactivate încă din anii crizei. Această strategie vădește, în fapt, un adevărat sadism al celor care au pus-o la cale pentru că ea face apel la registrul cel mai de jos al unei întregi colectivități. Apetitul pentru violență, ca formă de defulare a frustrărilor și angoaselor, adânc înscris în datele genetice ale omului social, venind de foarte departe.
Sadism se poate numi o astfel de strategie care atentează la sănătatea mentală a unui popor debusolat și cu o precară cultură civică și politică. Strategii au ales din tot haosul de opinii, curente, tendințe prezente în corpusul social o singură temă care pentru majoritatea românilor e deja trecut. Cu toate acestea, trag de această temă precum ar trage de un manechin pe care l-ar prezenta drept o persoană vie. Apelul la violență supralicitând tema ”regimul Băsescu”, îmbrăcând-o cu toate accentele posibile, cu tușe groase, fidelizează și fanatizează pe cei sensibili la acest gen de propagandă. Știrea îmbucurătoare este că procentul acestora nu depășește procentele PSD sau ale lui Dottore Plagiatore. Ceea ce ar putea însemna că această campanie s-ar putea sparge în capul celor care au gândit-o și al celor pentru a cărui beneficiu ar trebui să fie. Mai mult, gafele pe bandă rulantă ale premierului riscă să îi activeze pe cei mulți care de ani de zile au refuzat să mai iasă la vot.
Incontinența politică a premierului constă în faptul că este lipsit total de moderație, neinteresat să se rafineze politic, să construiască o Stânga serioasă, brodând pe marginea punctajele pe care le primește într-un exces de zel che guevarist, ajungând să verbalizeze enormități pentru care un politician european ar fi izolat și scos din viața politică. Este evident, atunci când privești înregistrări mai vechi ale acestuia făcând declarații politice, că omul pare a fi fost luat pe sus de curgerea evenimentelor politice din viața sa și care l-au adus într-un punct în care ar fi trebuit să ajungă peste vreo zece ani încă de acum încolo. Lipsit de anvergură politică, dar și personală, Dottore e precum un personaj a cărui ascensiune se datorează doar circumstanțelor și nu unor calități remarcabile ale sale ca persoană, fie profesională, fie, ca să cităm un ”clasic” în viață, ”pe persoană fizică”.
Folosirea etichetelor de nazist/nazism/bolșevism/bolșevic/stalinism au devenit locuri comune în discursul public al premierului. Deși folosirea lor o fi contrariat la început, privite cu indulgență ca exagerări ale unui om politic tânăr, perseverența cu care au fost și sunt folosite nu ține doar de strategia cinică despre care vorbeam, ci și de faptul că omul nu se mai poate abține, fiind incontinent politic. A trecut demult de linia roșie a discursului politic care mai derapează în perioadele preelectorale, excesele fiind subînțelese, însă, în lumea civilizată, ele se opresc la o limită care se subînțelege. Autocenzura funcționând. Premierul este convins că mahalaua ar fi cartea câștigătoare și aducătoare de procente care îi lipsesc pentru o victorie deplină.
Știrea potrivit căreia strategul lui Obama, Mitch Stewart, ar fi omul care îi face campania electorală a lui Dottore e doar un punct de bifat din strategia PSD care în mai toate campaniile electorale pentru prezidențiale a scos un strateg american, necesar mai mult ca să circule știrea care să îi marcheteze pe ei drept un PSD reformat, modern, european. Imaginați-vă ca atunci când se face strategia de campania cineva spune: ”Pe cine luăm, de data asta, de la americani pentru campanie? Dă bine la prostime. Mergem pe ideea – PSD se înțelege bine cu americanii, nu e nicio ruptură! Presa băsistă vorbește prostii”. E și asta o formă de manipulare a percepției publice cu intenția vădită de a muta atenția de pe declarațiile tot mai apăsate ale americanilor cu privire la derapajele guvernării pesediste și implicit ale premierului.
Ultimele declarații ale lui Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de stat, privitoare la pericolul pe care îl reprezintă guvernarea cu ordonanțele de urgență sunt edificatoare și dovedesc tocmai contrariul .La acestea putem adăuga și declarațiile fostului ambasador al SUA, Mark Gittenstein, sau ale noul ambasador al Marii Britanii, Paul Brummell. Ambii au condamnat ultimele declarații iresponsabile ale premierului referitoare la actualul președinte și al punând semnul egal cu regimul nazismt. Așadar, amintiți-vă de strategii lui Geoană, a lui Năstase, întotdeauna apărea și consultantul american care a mutat munții pentru mari politicieni ai lumii și care va face minuni pentru pesediști. Desigur că oamenii există, sunt profesioniști, în acest caz ei sunt plătiți pentru ca numele lor să fie asociat cu aspiranții pesediști la fotoliul de la Cotroceni. Dacă oamenii și-ar lua în serios acest job probabil că am vedea o altfel de campanie. Rostogolirea acuzațiilor de nazism la adresa președintelui Băsescu, pentru ca în subtext așa-zisul nazism al actualului președinte să trimită la candidatul Klaus nu sunt strategii gândite în laboratoarele profesioniste ale americanilor. Iar dacă sunt rezultat al acestora atunci scopul este de a le face un deserviciu în cele din urmă.
Recidiva lui Dottore în ceea ce privește acuzațiile de nazism (să ne amintim episodul în care premierul l-a făcut nazist pe scriitorul Mircea Mihăieș) dovedesc nu doar o agendă, ci mai ales o gravă incontinență politică drept diagnostic. Omul este convins că acest registru al acuzațiilor de nazism/stalinism îi satisfac pe românii, dar în primul rând îl satisfac pe domnia sa. Imaginați-vă acest personaj politic într-o Românie care să nu fi fost în UE și NATO. Dacă Dottore ar fi ofițerul sub acoperire despre care spune președintele că ar fi printre candidații la Cotroceni atunci acesta este scăpat de sub control. Cât privește autocontrolul pe care l-ar presupune calitatea de ofițer sub acoperire acesta nu există și nu a existat vreodată în ceea ce îl privește. Dacă a fost vreodată racolat a fost doar pentru a fi un intermediar, un mijloc. Intermediarii sunt întotdeauna înlocuiți.
Daniela Raţiu este jurnalist şi scriitor.
Recomandările noastre
