Tragedie pe calea ferată. Cel puțin 10 persoane au murit, după un accident devastator

Tragedie pe calea ferată. Cel puțin 10 persoane au murit, după un accident devastatorGara de New Delhi. Sursa foto: X/Adv Rukhsana Sayed

Cel puțin 15 persoane au decedat, iar alte 15 au fost rănite sâmbătă seară în India, în urma aglomerației din principala gară din New Delhi, unde pelerinii așteptau să urce în trenuri către festivalul hindus Maha Kumbh, au anunțat duminică autoritățile locale.

Discrepanțe între declarațiile autorităților și cele făcute de presă

Incidentul s-a produs în jurul orei 20:00, ora locală (14:30 GMT), pe două peroane din gară, în timp ce pasagerii așteptau trenuri către orașul Prayagraj, unde are loc festivalul Maha Kumbh, potrivit NDTV. Totalul victimelor este de 10 femei și trei copii, conform presei locale.

„Oamenii fugeau pe platforme şi a existat o situaţie haotică care a dus la căderea oamenilor unii peste alţii”, a susținutun bărbat care a asistat la scenele din gară pentru ANI.

Atishi, ministrul şef din Delhi care folosește un singur nume, a spus reporterilor că 15 oameni au murit, în timp ce NDTV a raportat că numărul oamenilor care au murit a ajuns la 18. Aceasta a declarat pe X că majoritatea victimelor erau pelerini care mergeau la festival.

„Îndurerat de drama de la Gara New Delhi. Gândurile mele sunt alături de toţi cei care şi-au pierdut persoanele dragi”, a transmis pe X, premierul indian Narendra Modi.

Autoritățile au început o investigație a incidentului și au declarat că situația este acum sub control.

Alte accidente feroviare în India

Luna trecută, zeci de persoane și-au pierdut viața într-un incident care a avut loc înainte de răsărit, în timpul festivalului Maha Kumbh, care are loc o dată la 12 ani. Evenimentul a atras zeci de milioane de hinduși veniți să se scufunde în apele sacre ale râului în cea mai importantă zi a celor șase săptămâni de festival.

Oficialii estimează că festivalul Maha Kumbh va atrage aproximativ 400 de milioane de participanți, în contrast cu pelerinajul Haj din Arabia Saudită, care a înregistrat 1,8 milioane de persoane anul trecut.

India a avut mai multe accidente feroviare în ultimii doi ani, inclusiv o coliziune în 2023 în care și-au pierdut viața cel puțin 288 de persoane. Rețeaua feroviară indiană, a patra ca mărime la nivel mondial, este în proces de modernizare, cu investiții de 30 de miliarde de dolari pentru îmbunătățirea conectivității.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre