Incident brutal în Mexic. O polițistă i-a frânt gâtul unei femei în timpul arestării. VIDEO
- Ionel Sclavone
- 30 martie 2021, 17:11
Un incident brutal s-a petrecut într-o stațiune de lux din Mexic, iar imaginile au ajuns pe internet și au devenit virale.
Incident brutal, soldat cu un deces, în Mexic .
O femeie a murit în timpul arestării, în Mexic. Tragedia s-a petrecut din cauza unei polițiste care i-a frânt gâtul în timp ce o ținea imobilizată la pământ ca să-i pună cătușele. O intervenție a poliției mexicane, într-o stațiune de lux, s-a sfârșit tragic, cu moartea unei femei, S-a întâmplat sâmbătă, iar imaginile cu polițiștii care o brutalizează pe victimă au ajuns pe internet și au devenit virale.
Femeia se numea Victoria Esperanza Salazar Arrianza, avea 36 de ani și era originară din El Salvador. Ea a murit la scurtă vreme după ce a fost imobilizată și pusă la pământ de patru agenți de poliție. Polițiștii lucrează în cadrul Direcţiei municipale de securitate publică din Tulum.
Incidentul s-a petrecut în cartierul Tumben Ka, din Tulum, o celebră staţiune de lux mexicană. Potrivit primelor informații, Victoria Esperanza Salazar Arrianza „tulbura ordinea publică”, iar o patrulă de poliție a fost trimisă la fața locului să ia măsuri.
Clipul a făcut turul rețelor de socializare
Ce s-a petrecut mai apoi, au văzut milioane de internauți în clipurile care au fost postate pe rețelele de socializare.
Ofiţerii, 3 bărbaţi şi o femeie, au fost filmaţi în jurul victimei încătuşate şi trântite pe asfalt. În imagini se vede cum polițista, care o încătușează pune genunchiul pe spatele femeii reţinute, iar mișcarea bruscă a dus la ruperea coloanei acesteia.
Într-un alt videoclip, care circulă pe internet, se poate observa trupul imobil al victimei. Aceasta în timp ce polițiștii o privesc cu atenție. Pe fundal se aud oamenii care spun că femeia nu mai mișcă.
Ulterior, în imagini apare o altă patrulă de poliție care a sosit la locul faptei, iar trupul neînsuflețit al femeii este urcat într-o remorcă.
Șeful poliției a fost demis
Oficialitățile mexicane au anunțat că investighează acest caz sub acuzația de omucidere. Conform oficialilor mexicani, „elemente ale poliţiei municipale, probabil, au participat“ la acest incident brutal, anunță publicația El universal. Șeful poliției din orașul mexican a fost demis din funcție
În urma autopsiei s-a stabilit că femeia a murit din cauza fracturii a două vertebre cervicale, în momentul în care polițista i-a pus genunchiul în spate.