Găini. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EECÎnchirierea unei găini, noua modă. Închirierea de găini a început în SUA în urmă cu aproximativ un deceniu în statul Pennsylvania, după ce un cuplu de fermieri a lansat serviciul „Rent The Chicken”. Cu timpul, serviciul s-a extins în peste 40 de oraşe din America de Nord, bazându-se pe parteneriatele cu fermierii locali.
Închirierea unei găini, noua modă
În ultimele luni fenomenul închirierii de găini a explodat cu adevărat în contextul epidemii de gripă aviară, care a dus la sacrificarea a mii de păsări şi la explozia preţurilor la ouă. O femeie care are o fermă în Agua Dulce a declarat că sunt din ce în ce mai mulți doritori.

Găini. Sursa foto: Branex | Dreamstime.com
„În special în acest an, constatăm un interes mult mai crescut, aş spune că de trei-patru ori mai mare decât în aceiaşi perioadă a anului trecut”, spune Victoria Lee, care deserveşte regiunea Los Angeles de la ferma sa din Agua Dulce, de la periferia metropolei.
Ouăle au devenit un lux pentru americani
În cel mai grav moment al penuriei, americanii au cheltuit peste 10 de dolari pentru un carton cu o duzină de ouă, adică de trei ori mai mult decât preţul obişnuit. Supermaketurile au fost forţate să limiteze numărul de cartoane de ouă pe care un singur client le poate cumpăra.

Ouă. Sursa foto: pixabay.com
Aşa-numita ”eggflation” (-creşterea preţurilor la ouă-nr.) a devenit un subiect al campaniei prezidenţiale, Donald Trump promiţând că va reduce preţurile alimentelor după ce va ajunge la Casa Albă. Se pare că au fost doar promisiuni și că președintele american n-a putut să oprească creşterea preţurilor la ouă, care în luna martie 2025 erau cu 60% mai scumpe comparativ cu luna martie a anului trecut.
Chiriașii pot ridica și muta cotețul cu găini zilnic
Serviciul „Rent the Chicken” oferă diferite pachete pentru închirierea de găini, de la 500 până la 1.000 de dolari pe lună, în funcţie de locaţie şi numărul de păsări pe care le doreşti. În acest preţ intră păsările, hrana, adăpătoarea şi hrănitoarea precum şi un manual privind creşterea găinilor.
„În fiecare zi, chiriaşii noştri pot ridica şi muta coteţul, astfel încât găinile să aibă acces zilnic la iarbă proaspătă”, spune Victoria Lee. Potrivit acesteia, un client care a închiriat două găini se poate aştepta la o producţie de până la 14 ouă pe săptămână.
Yong-mi Kim a declarat că s-a apucat să închirieze păsări și pentru copiii ei. „Am vrut să fac ceva pentru copii, pentru ca ei să înveţe acest mod de viaţă şi să poată face comparaţii cu privire la gustul ouălor”, spune profesoara, potrivit AFP.