ÎNCEPE O SĂPTĂMÂNĂ DE FOC! DEMITEREA lui VLAD ALEXANDRESCU, DECIZIILE CCR privind alegerile în DOUĂ TURURI și ABUZUL ÎN SERVICIU, reacția BINOMULUI SRI-DNA, alegerea lui VICTOR PONTA ca președinte al Camerei Deputaților

ÎNCEPE O SĂPTĂMÂNĂ DE FOC! DEMITEREA lui VLAD ALEXANDRESCU, DECIZIILE CCR privind alegerile în DOUĂ TURURI și ABUZUL ÎN SERVICIU, reacția BINOMULUI SRI-DNA, alegerea lui VICTOR PONTA ca președinte al Camerei Deputaților

Marţi, 3 mai 2016, ia sfîrşit timpul românesc de somnolenţă de Paşti în plan politic. Dacă aş fi o fătucă de la o televiziune de ştiri, m-aş precipita să pun pe burtieră, drept titlu, pentru zilele următoare: O săptămînă de foc! Iar dacă ar fi o fătucă de la România tv, aş scrie pe burtieră: Imediat! De îndată! Pe loc! Şocul şocurilor! Cine tremură!

Eu însă mai puţin dramatic decît alcătuitorii senzaţionalului întins, ca elasticul de la chiloţi, hăt departe, dincolo de hotarele faptului, aş intitula săptămîna care urmează zilelor de Paşti:

Săptămîna Mare a politicii românești.

Din cîte se știe, în urmă cu aproape 2000 de ani,  în Săptămîna Mare s-au petrecut în Ierusalim fapte cruciale pentru Omenire. Păstrînd proporțiile, faptele care sunt de așteptat în România, în săptămîna care începe marți, 3 mai 2016, sunt cruciale pentru Politica autohtonă.

Să le trecem în revistă! Potrivit anunţului de pe Facebook, Dacian Cioloş trebuie să trimită marţi, 3 mai 2016, preşedintelui Klaus Iohannis revocarea din funcţie a lui Vlad Alexandrescu. O va face? Împotriva acestei decizii, luată de Dacian Cioloş şi, mai mult, ca sigur, acceptată, dacă nu chiar sugerată, de Klaus Iohannis, Grupul de Interese din Cultură s-a ridicat cu huiet.

Vlad Alexandrescu a fost proclamat peste noapte Marele Reformator, un fel de Luther al Culturii Române ”anchilozate”, Cinstea întruchipată, Arhanghelul Guvernului Dacian Cioloș, Imaculatul ministru într-un cabinet de maculați Eroul între Eroi, pe cale s-o detroneze de pe calul de Jeanne d’Arc pe Codruța Kovesi, Eroina între Eroine. Dacian Cioloș și Klaus Iohannis au fost supuși șantajului la care Gașca se pricepe încă de pe vremea lui Emil Constantinescu.

Omul lor, Vlad Alexandrescu era speranţa reîntoarcerii la vremurile, cînd banii curgeau de la stat pentru membrii Grupului de Interese, pentru ibovnicele şi chiar ibovnicii lor. Decizia lui Dacian Cioloș riscă să-i lase cu buza umflată. E drept, omul reușise să repună în funcție pe mulți dintre Intelectualii lui Traian Băsescu, în cadrul Operațiunii de transformare a Ministerului Culturii în vaca de muls care a fost ICR-ul pe vremea fostului președinte.

Lista de așteptare e însă mai lungă. Ca s-o dea gata, Gașca are nevoie să-l mai țină pe Vlad Alexandrescu la șefia Culturii. Știindu-se apărat de Rețeaua din Presă și din Cultură, Vlad Alexandrescu s-a umflat peste marginile personalității sale. Scrisoarea trimisă GDS (a dat socoteală GDS, și nu Parlamentului!) e o mostră de ce părere bună are Vlad Alexandrescu despre menirea sa pe Pămînt.

Publicarea scrisorii n-a fost rodul unei conspirații împotriva Marelui Reformator, cum s-au grăbit să scrie locotenenții sergenților majori mesianici (m-am stricat de rîs văzînd cum e pusă pe seama unui complot prestația năucă a ministrului în cazul Scandalului de la Operă), ci rezultatul dorinței lui Vlad Alexandrescu de a fi publicată, ca să vadă națiunea ce Mare Reformator e pe cale să piardă.

Vor rezista Dacian Cioloş şi Klaus Iohannis presiunilor infernale ale Grupului de Interese de a reveni asupra deciziei? Dacă nu vor rezista, nu numai Dacian Cioloș, dar și Klasu Iohannis ar trebui să meargă să se culce. Revenind asupra deciziei, ei vor dovedi- vorba lui Arghezi- că au primit scuipatul în gură care a fost Epistola ca pe un pupic dulce.

Miercuri, 4 mai 2016, CCR judecă excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind alegerile într-un singur tur. Asupra CCR sînt presiuni enorme ca să nu decidă alegeri în două tururi. Va rezista CCR la aceste presiuni?

Joi, 5 mai 2016, CCR judecă excepţia de neconstituţionalitate admisă de ICCJ la 1 februarie 2016, la solicitarea Alinei Bica, în chestiunea articolului 297 alin. (1) Cod Penal. Acest articol, operă a însăşi Alinei Bica, sună astfel: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Cine citește acest articol, simte nevoia să-și facă cruce. În ce trib din lume putea fi redactată o asemenea definiție a abuzului în serviciu? Din cîte se vede, prin acest articol, redactat de Alina Bica într-un moment cînd credea că ea va fi președinta Republicii procurorilor, poate fi pus în cătușe orice funcționar public. E vreo legătură între îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu și fapta de corupție? Nici una în chip automat, cum indică articolul. Un funcționar public își poate îndeplini defectuos atribuțiile de serviciu și dacă e idiot sau pur și simplu neatent, în nici un caz în chip automat din motive de corupție.

Aşa cum se vede din formulare, articolul e temeiul abuzurilor incredibile de Poliţie politică ale DNA. În formulare de acum articolul a dat DNA posibilitatea de a-l înlătura pe Tiberiu Niţu, pentru c-a beneficiat de escortă (!!), ca să dau numai un exemplu, şi a paralizat activitatea administrativă, orice funcţionar public putînd fi înhăţat de un procuror DNA la ordin pentru „modul defectuos”.

CCR ar trebui să declare articolul neconstituţional. Mai mult ca sigur, Divizia Presă a Binomului SRI-DNA va reacționa la această decizie cu o campanie violentă. Ea se pregătește deja pentru asta prin avansarea în spațiul public a tot felul de scenarii catastrofice privind ” Sfîrșitul luptei împotriva corupției”! Îşi va asuma CCR riscurile companiei violente duse împotriva ei de Divizia de presă a Binomului SRI-DNA?

Tot în această săptămînă, conducerea PSD trebuie să decidă dacă-l revocă pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar mai ales dacă-l va pune pe Victor Ponta. Dacă revocarea lui Valeriu Zgonea, deși riscantă mai e cît de cît necesară, desemnarea lui Victor Ponta e o imensă prostie. Atît pentru PSD, cît și pentru Victor Ponta. Va avea Victor Ponta tăria să refuze propunerea făcută de Liviu Dragnea? De răspunsul la această întrebare depinde viitorul politic al lui Victor Ponta.