Cu toate acestea, în anii 1600, la dorința lui Ludovic al XIII-lea, Notre-Dame a fost reabilitată. Notre-Dame a fost închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare pentru materiale de construcţie, în timpul Revoluției Franceze. Iar galeria regilor de pe faţadă a fost decapitată, nu de ghilotină, ci de loviturile de ciocan. Biserica a fost transformată într-o magazie de alimente și vinuri. La începutul secolului al XIX-lea, catedrala abia mai stătea în picioare.

A salvat-o Napoleon, care, în decembrie 1804, s-a încoronat acolo împărat. 1831 a fost anul marii vandalizări. Sacristia şi odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastată. Însă, Victor Hugo a reuşit să trezească conştiinţele cu romanul „Notre-Dame de Paris”. Reînvierea edificiului a fost începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, îi înţelegea funcţionalitatea, structura, şi a restaurat-o între 1844 și 1864, respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.

Nicunul dintre războaiele mondiale nu au adus distrugeri semnificative catedralei, deși rozeta de trandafiri din secolul al XIII-lea a fost dată jos de frica naziștilor.

 

Te-ar putea interesa și: