Un incendiu s-a produs într-un bloc de locuințe din localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Flăcările au cuprins un apartament de la parter, iar patru persoane au fost evacuate.
Incendiu într-un bloc din județul Constanța.
Un incendiu a cuprins un apartament dintr-un bloc din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Flăcările au izbucnit la parterul unui bloc cu patru nivele de pe strada Tudor Vladmirescu.
Incendiul a fost anunțat prin numărul de urgență 112, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară și mai multe mașini de ambulanță.
„Am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la parterul unui bloc format din patru nivele. De îndată la fața locului au fost alertate mai multe forte. Este vorba despre trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD B, un echipaj SMURD C, un SAJ B, de la diferite subunități”, se arată într-o comunicare a ISU Dobrogea.
Răsturnare de situație în cazul incendiului din Constanța. S-a deschis dosar penal. Update
Potrivit sursei citate, incendiul a fost localizat. Focul a produs, însă, un fum dens, astfel că patru persoane au fost evacuate de urgență.
„Incendiul a fost localizat. Se lucrează în aceste momente pentru stingere. Din primele informații, două persoane s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor. Alte două persoane au fost evacuate de colegii mei, a transmis Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Incendiu într-un bloc din județul Constanța
În urmă cu câteva zile o tragedie s-a produs la Constața, în contextul unui alt incendiu produs la un apartament. O femeie a murit după ce a încercat să se autoevacueze din apartamentul cuprins de flăcări. Speriată de fumul și flăcările care se propagau cu repeziciune, femeia s-a aruncat de la etajul șapte.
Medicii de ambulanţă au declarat decesul femeii care, încercând să scape, a ieşit în exteriorul balconului şi a căzut în gol.
În acest caz, au fost descoperite mai multe erori ale pompierilor implicați în operațiunea de stingere a incendiului. Aceștia au plecat cu întârziere și nu au avut nici o autoscară.
Foto: Ziua de Constanța
Citește și: