Incendiu de vegetaţie la ieșirea din Craiova. A luat foc câmpul de lângă Aeroclub

Incendiu de vegetaţie la ieșirea din Craiova. A luat foc câmpul de lângă Aeroclubincendii de vegetatie / sursa foto: dreamstime.com

Un incendiu de proporții moderate a izbucnit duminică în zona Aeroclubului, la ieșirea din Craiova spre Podari, zona Balta Verde, afectând vegetația uscată, mai multe materiale plastice și cauciucuri. Din cauza fumului dens degajat de ardere, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert către locuitorii din zonă.

Incendiu de vegetaţie la ieșirea din Craiova. Nu a fost necesară evacuarea populației

Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ISU Dolj, a informat că la fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj medical, pentru a limita extinderea focului și a gestiona eventuale urgențe medicale.

Potrivit ISU Dolj, nu a fost necesară evacuarea populației, situația fiind ținută sub control de echipajele operative. Autoritățile locale monitorizează în continuare zona pentru a preveni reaprinderea focarelor.

Potrivit pompierilor, aproximativ șapte hectare au fost afectate

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, suprafața afectată de foc se întinde pe aproximativ șapte hectare. Pentru gestionarea situației, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu un echipaj medical.

La fața locului a ajuns și comandantul detașamentului, care a preluat coordonarea operațiunii, în contextul în care în apropierea focarului se află locuințe.

Intervenția pompierilor este înncă în desfășurare

Având în vedere fumul dens degajat de incendiu, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare populației din zonă prin intermediul sistemului RO-Alert, pentru a semnala pericolul și a oferi indicații de siguranță. Intervenția pompierilor este în desfășurare, deoarece incendiul nu a fost stins complet. Un alt pericol este determinat și de faptul că vântul bate destu de puternic în Craiova.

„La acest moment, incendiul este localizat, astfel că extinderea flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminată. Nu s-a impus măsura evacuării persoanelor din zonă. Până în acest moment nu au fost cazuri medicale”, au transmis pompierii, potrivit gds.ro.