Incendiu de proporții la Târnăveni. 13 persoane între care şi copii au ajuns la spital

Incendiu de proporții la Târnăveni. 13 persoane între care şi copii au ajuns la spital

În urma unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuinţe din municipiul Târnăveni, Județul Mureș, treisprezece persoane între care şi patru copii au ajuns la spital, sâmbătă dimineaţa, cu arsuri şi cu intoxicaţii cu fum.

 

„Incendiul este lichidat, nu a apucat să se propage şi la apartamentele vecine. În total au fost evacuate 34 de persoane (9 copii, 13 femei şi 12 bărbaţi), din care 13 au fost transportate la spital, doi adulţi au suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii şi 11 din cauza intoxicărilor cu fum. Printre victimele transportate la spital, patru sunt copii”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş.

Incendiul a izbucnit la etajul I al blocului de locuinţe, iar pompierii din Târnăveni au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform reprezentanţilor ISU, cauza izbucnirii incendiului ar fi o ţigară uitată aprinsă.

„Din câte am înţeles de la echipa care a intervenit, se pare că proprietarul apartamentului ar fi adormit cu ţigara aprinsă, fie a uitat-o aprinsă, cert este că incendiul a pornit de la un muc de ţigară căzut pe canapea. Din cele 13 persoane care au fost transportate la spital, cinci au fost duse la UPU SMURD Târgu Mureş, iar 8 au rămas la Centrul de Primiri Urgenţă din Târnăveni, toate victimele sunt stabile", a precizat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, Dan Petru Daciel, consemnează Agerpres.