Încălzirea globală reprezintă probabil principal amenințare a secolului XXI. Principala cauza care duce la încălzirea globală este concentraţia de CO2 în atmosferă, care a înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimele 3 milioane de ani.

Oamenii de ştiinţă au estimat până acum că nivelul actual al dioxidului de carbon, puţin peste 400 de părţi per milion (ppm), nu este mai mare decât cel de acum 800.000 de ani, în timpul unei perioade marcate de cicluri de încălzire şi răcire globală, care ar continua şi astăzi fără încălzirea cauzată de activităţile umane.

Dar mostre de gheaţă şi sedimente marine prelevate din cea mai rece parte a planetei arată că pragul de 400 ppm a fost de fapt depăşit pentru ultima dată cu 3 milioane de ani în urmă, în timpul Pliocenului. Temperaturile erau atunci mai mari cu 3 până la 4°C mai ridicate, copaci creşteau în Antarctica şi nivelul oceanelor era cu 15 metri mai ridicat.

Aceste analize sunt coroborate de un nou model climatic dezvoltat de Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climei (PIK), relatează sâmbătă France Presse.

„Sfârşitul Pliocenului este relativ apropiat de noi în ceea ce priveşte nivelul de CO2”, explică pentru AFP Matteo Willeit, cercetător la PIK şi autor principal al unui studiu publicat în această săptămână.

„Modelele noastre sugerează că în Pliocen nu a existat nici un ciclu glaciar, nici calote mari de gheaţă în emisfera nordică. CO2 era prea ridicat şi clima prea fierbinte pentru a permite acest lucru”, spune acesta.

Acordul din 2015 privind clima de la Paris vizează limitarea la + 2° C sau + 1,5° C, în raport cu era preindustrială, pentru a împiedica încălzirea globală.

Dar în 2017, emisiile de gaze cu efect de seră au depăşit toate recordurile din istoria omenirii, iar angajamentele statelor semnatare ale Acordului de la Paris ar conduce lumea la + 3° C. Prin urmare, încălzirea globală reprezintă un fenomen din ce în ce mai periculos, mut, care ne pune zi de zi viața în pericol.

Cercetătorii reuniţi săptămâna aceasta la Londra consideră că există învăţăminte care trebuie învăţate din Pliocen.

„Temperaturile globale erau de 3 până la 4° C mai ridicate decât în prezent şi nivelul mării cu 15-20 de metri mai înalt", spune Martin Siegert, profesor de geoştiinţă la Imperial College din Londra.

Astăzi, cu 1° C mai mult decât în perioada preindustrială, Pământul se confruntă deja cu impactul schimbărilor climatice, de la inundaţii la secete.

Pentru Siegert, a depăşi 400 ppm de CO2 nu implică o creştere a nivelului mării de amploarea celei din Pliocen într-o manieră iminentă, dar cât timp omul nu reuşeşte să elimine CO2 din atmosferă la scară largă, impacturi majore sunt inevitabile, mai devreme sau mai târziu.

Pe baza concentraţiilor de CO2, glaciologii prevăd o creştere a nivelurilor oceanelor între 50 de cm până la un metru până la sfârşitul acestui secol, spune cercetătorul.

„Ar fi dificil ca această creştere să fie mai mare, pentru că topirea are nevoie de timp. Dar aceasta nu se opreşte în 2100, continuă'', adaugă acesta.

În luna octombrie, oamenii de ştiinţă din Giec (Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climei) au tras un semnal de alarmă: pentru a rămâne sub 1,5° C, emisiile de CO2 vor trebuie reduse cu aproape 50% până în 2030.

Dar, în pofida promisiunilor, aceste emisii legate de combustibilii fosili şi de agricultură cresc inexorabil.

„Cu 400 ppm, vom rămâne pe traiectoria unei clime similare celei din Pliocen” avertizează Tina van De Flierdt, profesor de geochimie izotopică la Imperial College.

Cercetătorii estimează că atmosfera a avut anterior niveluri de CO2 cu mult peste 400 ppm, dar gazul a avut nevoie de milioane de ani să se acumuleze.

La rândul lor, emisiile legate de activitatea umană au amplificat nivelurile de CO2 cu peste 40% într-un secol şi jumătate.

Cu o concentraţie de 412 ppm şi în creştere, unii experţi consideră că o încălzire globală de 3 până la 4° C este probabil inevitabilă.

Ultima dată când CO2 era la fel de prezent în atmosferă, era capturat de arbori, plante, animale şi îngropat cu acestea odată cu moartea lor. „Iar ceea ce facem noi de 150 de ani este să săpăm şi să-l trimitem înapoi în atmosferă. Este o experienţă nesăbuită'”, în opinia lui Flierdt.