Bumbacul este omniprezent în vieţile noastre. În hainele pe care le purtăm, prosoapele cu care ne ştergem, lenjeria de pe pat, chiar şi bancnotele cu care plătim conţin bumbac. Ce este mai puţin cunoscut este că această cantitate imensă de bumbac este produsă în condiţii de sclavie în Asia Centrală. Şi în timp ce mulţi sunt preocupaţi de atelierele din India şi Bangladesh, foarte puţini au auzit despre laboratorul de sclavie.
Mai mult de un milion de copii şi adulţi în Uzbekistan şi zeci de mii din Turkmenistan strâng bumbac în condiţii extreme.
Sistemul producţiei de muncă forţată este antrenat de economia ambelor ţări. Statul care deţine mai mult pâmânt, îl cedează fermierilor şi impune o cotă de producţie de bumbac. Dacă aceasta nu este atinsă, pedepsele constau în umilirea în public sau chiar pierderea pământului.
Culegătorii sunt recrutaţi în speciali din rândul civililor. În fiecare an, profesori,doctori, asistente şi lucrători ai administraţiei locale îşi părăsesc jobul şi merg pentru câteva săptămâni pe câmpuri. Adesea dorm în barăci, fără apă curentă sau echipamente sanitare. Lucrează toată ziua pentru a atinge cota de bumbac impusă de Guvern. Dacă refuză sau nu reuşesc, aceştia îşi pierd locul de muncă, sau, în cel mai fericit caz, sunt hărţuiţi.
Recomandările noastre
