Încă o contestație la candidatura lui Mircea Geoană. CCR este în ședință
- David Marinescu
- 9 octombrie 2024, 11:49
Curtea Constituţională a României se reuneşte, miercuri, într-o nouă şedinţă. Pe ordinea de zi sunt două dosare, iar unul dintre ele include o nouă contestație împotriva candidaturii lui Mircea Geoană la Președinția României. În același timp, același candidat a formulat și el o contestație.
Dosarele de miercuri ale CCR
Cele două dosare pe care cei nouă judecători de la CCR le analizează miercuri au un singur nume: Mircea Geoană.
Candidatul independent a formulat o contestație față de procedura referitoare la acreditarea delegaţilor şi completarea birourilor electorale, transmite News.ro.
- Dosar nr.3101F/2024 - Contestaţie împotriva Deciziilor Biroului Electoral Central nr.4/D/24.09.2024 şi, respectiv, a Deciziei nr.12/D/30.09.2024, contestaţie formulată de domnul Mircea – Dan Geoană
Decizia Biroului Electoral Central nr.4/D/24.09.2024se referă la aprobarea procedurii de acreditare a delegaţilor formaţiunilor politice care participă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare sau în biroul electoral pentru votul prin corespondenţă.
Decizia nr.12/D/30.09.2024 vizează unele măsuri privind constituirea şi completarea birourilor electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.
CCR analizează și o contestația împotriva candidaturii lui Geoană
Cel de-al doilea dosar aflat pe ordinea de zi se referă la candidatura lui Mircea Geoană care este contestată.
- Dosar nr.3102F/2024 - Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de domnul Todiroae Ioan.
Mai multe contestații, respinse de CCR
CCR a mai mai respins două contestații împotriva neînregistrării candidaturii Cristinei Tufănoiu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a lui Mîndru Petru, ambele formulate de candidați.
Alte contestații depuse împotriva candidaturilor lui Marcel Ciolacu și Elenei Lasconi, au fost deasemenea respinse de CCR, luni.
Totodată, Curtea Costituțională a respins ieri o contestație împotriva neînregistrării candidaturii Dianei Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. Aceasta a fost formulată de Botomei Vasile.