În spatele ușilor ÎNCHISE de la Bruxelles se vorbește de „Cifre APOCALIPTICE” de imigranți pentru 2016

În spatele ușilor ÎNCHISE de la Bruxelles se vorbește de „Cifre APOCALIPTICE” de imigranți pentru 2016

Peste 110.000 de imigranți au intrat în Europa, prin Grecia și Italia, de la începutul anului, ceea ce marchează o creștere semnificativă față de nivelurile înregistrate în aceeași perioadă din 2015, a anunțat marți Oficiul Internațional al Migrațiilor (OIM).

Cifra anunțată de Oficiu este compusă din cele 102.500 de persoane care au debarcat pe insulele grecești Samos, Kos și Lesbos și pe cele 7.500 care au ajuns în Italia.

Prin comparație, în 2015, depășirea pragului de 100.000 de imigranți s-a înregistrat abia în iunie, pentru ca la sfârșitul anului să se depășească 1.000.000.

Pe de altă parte, Frontex, agenția europeană care supraveghează frontierele externe ale UE, nivelul de imigranți este încă scăzut, din cauza vremii nefavorabile, care împiedică ambarcațiunile să traverseze Marea Egee sau Mediterana.

Odată cu îmbunătățirea meteorologică, valul de imigranți va deveni uriaș. Acest anunț, prea puțin mediatizat de presa internațională, a fost făcut de premierul bulgar Boyko Borisov, cu ocazia summit-ului european din 19 februarie. Atunci, la Bruxelles, pe ordinea de zi nu a fost doar „Brexit”-ul, ci și, mai discret, criza imigranților.

Spre deosebire de ceilalți lideri europeni (între care Klaus Iohannis este un strălucit exemplu), premierul de la Sofia are o mare calitate: vorbește mult, oferind astfel opiniei publice acces în spatele ușilor închise de la Bruxelles.

Astfel, într-o discuție cu jurnaliștii, citată de foarte seriosul EurActiv, Boyko Borisov a declarat că liderii europeni au, în ceea ce privește imigranții, previziuni „apocaliptice” pentru 2016:

„Unul după altul, omologii mei au citat cifre apocaliptice. Finlanda, de exemplu, a susținut că un milion și jumătate de persoane așteaptă de cealaltă parte a frontierei (în Rusia). Și noi nu vorbim decât de Siria, dar cine știe ce se va întâmpla în alte țări? Câte persoane vor sosi din Egipt? Cinci milioane, după unii. Nu sunt estimările mele, ci ale omologilor mei. Câți vor sosi din Africa, sau din Maroc? Din Algeria, Iran, Irak, Afganistan?”

Într-o întâlnire europeană, premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de același EurActiv, a afirmat că 50 de milioane de nigerieni se pregătesc să intre în Italia, folosind Libia ca țară de tranzit. Nigeria. țară musulmană, are o populație de peste 180 de milioane de locuitori.

Nici un lider european nu a dezmințit afirmațiile sau cifrele halucinante difuzate de liderul bulgar.