În sfârșit! Te poți îmbăta fără să bei alcool
- Mihnea-Petru Parvu
- 13 octombrie 2019, 06:15
Oamenii care nu beau pot avea ficatul gras din cauza unei bacterii intestinale care produce cantităţi mari de alcool
În timp ce tratau un pacient cu boala ficatului gras non-alcoolic (BFGNA), care se îmbăta de fiecare dată când consuma alimente bogate în zahăr, oamenii de ştiinţă de la mai multe instituţii din China, conduşi de către Jing Yuan de la Institutul de Pediatrie din Beijing, au descoperit că acesta avea sindrom de auto-fermentaţie, potrivit IFL Science, citată de descopera.ro.
BFGNA apare de obicei la persoanele de peste 40 de ani şi cuprinde o serie de boli hepatice care afectează indivizii care consumă foarte puţin alcool sau nu consumă deloc. Această maladie care afectează până la un sfert din întreaga populaţie a lumii, este caracterizată prin acumularea de grăsimi în exces în celulele hepatice.
Sindromul de auto-fermentaţie – denumit şi sindrom de auto-bere – este o afecţiune medicală rară în urma căreia o persoană se îmbată chiar dacă nu a consumat alcool. Intoxicaţia cu alcool şi mahmureala sunt date în acest caz de consumul de alimente bogate în zahăr şi de carbohidraţi care fermentează şi produc alcool în intestine.
Specialiştii chinezi au descoperit că, în cazul pacientului lor, sindromul de auto-fermentaţie era cauzat de bacteria Klesiella pneumoniae ale cărei tulpini le-au găsit în fecalele lui.
Klebsiella pneumoniae este o specie de bacterie care se regăseşte în mod normal în flora bucală, a pielii şi intestinală. Această bacterie, ce face parte din genul Klebsiella din familia Enterobacteriaceae, poate provoca pneumonie, bacteriemie, tromboflebită, infecţii ale tractului urinar (ITU), respirator superior, plăgilor, colecistită, colangită, diaree, osteomielită endocardită, endoftalmită şi meningită.
Bacteria produce de şase ori mai mult alcool în intestine
La pacientul chinez, bacteria producea de patru până la şase ori mai mult alcool decât tulpinile prezente la persoanele sănătoase. Ulterior, cercetătorii au colectat mostre de bacterii intestinale de la 43 de pacienţi cu BFGNA pe care le-au comparat cu cele de la 48 de persoane sănătoase. Concluzia a fost că în cazul a 60% dintre pacienţii cu boala ficatului gras non-alcoolic nivelul de Klebsiella pneumoniae din intestine era mediu sau mare.
Specialiştii chinezi au extins apoi studiul pe şoareci de laborator pe care i-au hrănit timp de trei luni cu tulpini de K. pneumoniae, colectate de la pacient. După o lună, şoarecii au acumulat grăsime în ficat, iar după două luni au prezentat semne de cicatrici hepatice, fibroze în termeni medicali.
Astfel, cercetătorii au descoperit că progresia bolii ficatului gras non-alcoolic (BFGNA) la aceşti şoareci a fost similară cu cea de la şoarecii