În sfârșit!... Poliția pregătește luptători SAS pentru priveghiul șefului Duduienilor
- Ionel Sclavone
- 6 august 2020, 15:00
Poliţia şi Jandarmeria anunță că sunt pregătite să intervină, în cazul unor eventuale incidente care ar putea avea loc la priveghiul liderului clanului Duduianu, Emi Pian.
Potrivit unor surse din cadrul Poliției Capitalei, mai multe efective ale luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS), poliţişti de la ordine şi siguranţă publică, din Brigada Rutieră, Investigaţii Criminale, precum şi jandarmi sunt pregătite să intervină în cazul în care situația o va impune.
Pe de altă parte, sursele citate au negat informațiile potrivit cărora polițiștii ar fi împărțit măști de protecție sanitară participanților la priveghiul de la vila lui Emi Pian, din Rahova. Informația a fost dezmințită, de asemenea, și de reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.
„În legătură cu informaţia lansată în spaţiul public, conform căreia Jandarmeria distribuie măşti gratuite la un eveniment privat din Capitală, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: afirmaţia la care se face referire este falsă”, se arată într-un comunicat de presă al Comandamentului de Jandarmi.
Potrivit comunicatului, jandarmii au recomandat organizatorilor evenimentului să distribuie materiale de protecție, între care măști și dezinfectanți.
„Jandarmeria Capitalei a recomandat organizatorilor evenimentului privat să distribuie participanţilor materiale de protecţie a sănătăţii individuale. Măştile de protecţie şi materialele dezinfectante au fost puse la dispoziţia participanţilor de către organizatorii evenimentului privat”, se mai arată în comunicatul de presă.
Totodată se precizează că recomandările consecvente ale Jandarmeriei au fost de respectare a măsurilor de protecţie a sănătăţii individuale şi a normelor legale în vigoare, pentru a preveni situaţii care să constituie factor de risc pentru comunitate.
Rudele au ridicat trupul neînsufleţit al lui Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian şi l-au dus la vila din Rahova. Acestea au decis ca priveghiul să dureze timp de patru zile, înmormântarea urmând să aibă loc duminică.
Emi Pian a fost ucis de un membru al unui clan rival, în urma unei partide de barbut. Decesul său a fost confirmat de Poliţia Capitalei care a informat, marţi, că în jurul orei 3,00, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane în Sectorul 6.
„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind identificate mai multe persoane. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani, decedând”, au arătat reprezentanţii Poliţiei.