În frig și fără apă caldă. Tiraspolul a oprit livrarea agentului termic, după ce rușii au lăsat regiunea fără gaz

În frig și fără apă caldă. Tiraspolul a oprit livrarea agentului termic, după ce rușii au lăsat regiunea fără gazTiraspoltransgaz. Sursa foto: mold-street.com

Republica Moldova. Tirapolul anunță că, din 1 ianuarie 2025, locuitorii din stânga Nistrului au rămas fără încălzire și apă caldă. Excepție fac spitalele și unele instituții sociale. Gazprom a oprit, oficial, tranzitul gazului prin Ucraina spre Europa, inclusiv Republica Moldova. Astfel, de astăzi, de la ora 07.00, gazul rusesc nu mai ajunge nici în regiunea transnistreană.

Tiraspolul anunță sistarea agentului termic

Compania „Tirasteploenergo” a sistat, începând cu ora 7.00, livrarea agentului termic în majoritatea instituțiilor și gospodăriilor casnice. Într-un comunicat de presă, se anunță că decizia a fost luată din „din cauza opririi temporare” a furnizării gazelor naturale în regiune.

Agent termic vor primi în continuare doar spitalele și unele instituții sociale.

„Compania „Tirasteploenergo" informează că, din cauza suspendării temporare a livrărilor de gaze către instalațiile de generare a energiei termice ale întreprinderii, începând cu 1 ianuarie 2025, de la ora 7.00, va fi oprită alimentarea cu energie termică pentru încălzire și alimentare cu apă caldă a populației, instituțiilor bugetare și organizațiilor de toate formele de proprietate, cu excepția instituțiilor medicale cu spitalizare”, anunță întreprinderea din regiune.

Sursa: Telegram

Pretinșii lideri de la Tiraspol mușcă mâna întinsă de Chișinău

În stânga Nistrului a fost instituită stare de urgență în economie, pe 6 decembrie 2024. Un decret în acest sens a fost semnat de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

La începutul săptămânii, președinta Maia Sandu a anunțat că regimul de la Tiraspol a refuzat ajutorul umanitar oferit cetățenilor din stânga Nistrului, după ce Gazprom  a sistat livrările de gaze în raioanele de est ale țării, începând cu 1 ianuarie 2025.

„Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, au venit cu propuneri concrete de acordare a ajutorului umanitar. Aici mă refer la alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng la spitalele de pe malul drept, dacă este nevoie. Am înțeles că regimul de la Tiraspol a refuzat aceste ajutoare. Deci, vom vedea cum se vor desfășura lucrurile. Autoritățile fac totul ca să ușureze situația”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a mai menționat că cetățenii din stânga Nistrului întâmpină dificultăți la achitarea prețului real al resurselor energetice, inclusiv din cauza salariilor mici.

„Federația Rusă a provocat conflictul de pe Nistru și Kremlinul a menținut această situație. A susținut regimul timp de trei decenii. Astăzi avem o situație concretă în care cetățenii noștri de pe malul stâng au venituri mai mici. Salariul mediu în regiunea transnistreană este cu 60 de procente mai mic decât salariul mediu pe malul drept. E clar că oamenii de acolo au dificultăți mai mari să achite prețul real la resursele energetice și nu doar”, a conchis Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu

Președinta Maia Sandu. Sursa foto: www.facebook.com/maia.sandu