Ici, banca ministerială, care nu este ocupată decât în zilele de „şedinţă agitată”. În mod obicinuit, un singur ministru – rare ori sprijinit de un subsecretar de stat – urmăreşte discursul deputatului înscris la cuvânt.

Dincoace tribuna prezidenţială, secretarii, funcţionarii etc. Iar sub această tribună, masa stenografilor, cari ies pe rând din cuşca lor, ca nişte cârtiţe neostenite.

În faţa tribunei prezidenţiale, scaunele deputaţilor. Dacă e şedinţă mare, nu vezi un loc liber: vin şi senatorii, cari abandonează cu ingratitudine liniştea „maturului corp” ca să asculte un discurs de mare linie polemică şi ca să-şi aducă aminte de vremea când erau deputaţi, când întrerupeau în fiece clipă pe orator şi când strigau cu elan, după împrejurare:

„Jos” sau „bravo”.

Vin şi şefii de cabinet – şi, vai, Doamne! sunt din ce în ce mai mulți – la şedinţele mari ale Camerei. Băeţi tineri, vin să înveţe cum să se comporte, in ziua în care vor fi deputaţi.

Fiindcă în fiecare deputat doarme un fost şef de cabinet; în fiecare senator – un fost deputat; în fiecare ministru – un senator de drept…

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE