Rupt de realitate, confruntat cu o criză identitară şi, probabil, cu o cădere nervoasă, Hosni Mubarak a înţeles cu greu că poporul nu îl mai vrea în fruntea Egiptului. Psihologii şi politologii consultaţi de revista "Time" şi de site-ul LiveScience.com explică ce se petrece în mintea unui dictator şi ce îl determină, în cele din urmă, să renunţe la putere.

"În mintea unui dictator există întotdeauna  o voce care îi spune: «Trebuie sa pleci»", susţine Ian Lustick, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Pennsylvania. Dar, potrivit acestuia, dictatorul ascultă, la începutul revoltei populare, de "vocile şovăielnice" care îi spun să rămână acolo unde este.

Câinele îşi arată colţii, dar e gata să fugă

"Totuşi, după o perioadă, dictatorul încetează să mai fie îngrijorat de viitorul  îndepărtat şi, în schimb, începe să fie  preocupat de pericolul apropiat de a se fi  înşelat. Aşa s-a întâmplat în cazul tuturor, de la şahul Iranului la Nicolae Ceauşescu. Toţi au ţinut discursuri, spunând «Nu am de  gând să plec», după care au plecat brusc", remarcă Ian Lustick.

Lustick descrie, în continuare, cât de  umilitor este pentru un dictator să realizeze că ultimul lucru pe care îl poate face din această postură nu este un act eroic, ci luarea unei decizii pragmatice pentru a-şi salva pielea şi averea. "Gândiţi-vă la  un câine care mârâie şi îşi arată colţii, ca şi cum ar fi gata să muşte!. În acelaşi timp, însă, el este pe punctul de a fugi cu coada între picioare", explică Lustick.

Izolarea de mase şi criza identitară În opinia lui Jonathan Hadit, psiholog la  Universitatea din Virginia, faptul că Mubarak era izolat de mase şi înconjurat de consilieri care îi spuneau doar ce vroia să  audă l-a făcut pe acesta să se agaţe de putere până în ultimul moment. "Dictatorii  nu agreează părerile diferite şi se înconjoară de sicofanţi. E ceva comun pentru dictatori să nu aibă habar de cum sunt percepuţi, în realitate, de poporul lor", susţine Hadit.

Mai mult chiar, dictatorii aflaţi la conducerea unor state de mult timp, precum Mubarak, preşedinte de trei decenii, "se  identifică din ce în ce mai mult cu propria  ţară", completează Georgi Derlugian, sociolog la Universitatea Northwestern. Este foarte posibil ca Mubarak să fi considerat represiunea şi tortura necesare nu doar pentru de a se proteja pe sine, ci şi  Egiptul, apreciază Derlugian. Discursul de joi seară, când şi-a  reafirmat intenţia de a rămâne preşedinte  până în toamnă, arată că Mubarak avea dificultăţi în a face diferenţa între binele personal şi binele Egiptului. Abia după ce a făcut-o şi şi-a dat seama că îşi riscă viaţa dacă nu lasă locul altuia, Mubarak a predat puterea.

Cădere nervoasă înaintea demisiei, şoc psihic după

David Ottoway, fost corespondent al  cotidianului american  "Washington Post" la Cairo, este de părere că Hosni Mubarak a suferit o cădere nervoasă înainte de a-şi da demisia. Acest lucru i s-a întâmplat şi  predecesorului său, Anwar Sadat, după ce şi-a consolidat puterea prin hărţuirea şi arestarea adversarilor săi politici, stârnind protestele Occidentului, reaminteşte Ottoway.

"A fost un erou global pentru o lungă  perioadă, dar apoi presa occidentală s-a  întors împotriva sa. În cazul lui Mubarak, mă gândesc, din nou, la ultimele săptămâni ale lui Sadat", asasinat în 1981, precizează David Ottoway.

Renunţarea la fotoliul de preşedinte, susţine Derlugian, îi poate crea probleme de sănătate lui Mubarak, care, probabil, "îşi va petrece multă vreme într-o stare de şoc şi confuzie", nefiind capabil să înţeleagă  unde a greşit şi de ce a trebuit să plece. Pentru un dictator, şocul generat de pierderea puterii este comparabil cu cel produs de un divorţ sau de moartea cuiva drag, conchide Derlugian.

• Egipt: ce urmează după Mubarak?