Se caută o fantomă. A unui președinte pentru popor, după ce Călin Georgescu a răvășit România. Partidele se străduiesc să găsească un antagonist la Klaus Iohannis, zis și „Ficus” pentru că e imobil și a otrăvit societatea prin lipsa de comunicare și netransparența activității sale. A apărut Rusia în dosare și discursuri, dar și un candidat care s-a autopropus: Nicușor Dan.

Nu am să scriu despre Nicușor Dan, de ce nu cred că va depăși stadiul de candidat independent păpușat de USR. Spun doar că românii care comit „crimagânditului” - despre care scria Orwell în cartea „1984” - nu-i vor uita interviurile sau dialogurile publice, surprinse de camerele reporterilor. Gândiți-vă că, dacă ar fi președintele ales, Nicușor Dan se va întâlni cu șefi de state, cu premieri europeni și va fi nevoit să vorbească. Adorm ăia în scaune până își găsește al nostru cuvintele! Iar traducătorii vor avea o misiune grea să înțeleagă ce a vrut să spună concret Nicușor al nostru.

Cu această crimă a gânditului, imaginată de George Orwell în 1948, atunci când a scris cartea „1984”, ne confruntăm năprasnic în acest moment. Zăgazurile sunt rupte, poporul s-a împărțit în două tabere majore. A reapărut acum în prim-plan „crimagânditului”, „Poliția Gândirii” sau „Fratele cel Mare” fiindcă se pliază al naibii de bine pe ceea ce trăim, mai ales după dezlănțuirea urii în timpul campaniei electorale și după alegerile prezidențiale eșuate.

În România Educată, gânditul a devenit o crimă

Scria Orwell: „ Crimăgânditul nu era ceva ce puteai ascunde la infinit, te puteai eschiva cu succes o vreme, poate chiar câțiva ani, dar mai devreme sau mai târziu tot puneau ei mâna pe tine. Ca întotdeauna noaptea - arestările aveau loc invariabil în toiul nopții. Câte o mână brutală te smulgea deodată din somn scuturându-ți umărul, o lumină îți orbea ochii, în jurul patului vedeai un cerc de fețe de piatră. În marea majoritate a cazurilor nu se făcea proces și nici raport de arestare”.

Poate fi ceva mai rău decât ceea ce vedem în România Educată unde gânditul a devenit o crimă și ți se pune o etichetă ca o insignă în piept?

Am să povestesc o întâmplare din viața mea de copil de ofițer al Armatei române (de artilerie, ca să n-avem vorbe cu Securitatea!) care m-a marcat, are legătură cu Rusia și, posibil, cu „crimagânditului”. Gândiți singuri, înainte de a vota fantoma de la Cotroceni!

Atunci când tata dispare de acasă din cauza rușilor

1968. Brașov. Eu și familia mea, într-un bloc de militari de pe Calea Bucureștilor.

Telefonul acela din august 1968 nu-l voi uita niciodată. Nu pentru că mi-a stricat aniversarea zilei de naștere, ci pentru că din momentul acela n-am mai știut două luni de tata. Îl văzusem cum a plecat seara cu micuța lui valiza de alarmă, din lemn galben, lăcuită, ținută mereu pe un raft, sus la intrarea în apartament, de care noi nu aveam voie să ne atingem vreodată.

Trei-patru zile, eu și frate-meu nu ne-am făcut griji prea mari că tata nu venea acasă. Pe 24 august, însă, când am întrebat-o pe mama când începem pregătirile pentru ziua mea care era a doua zi, am înțeles că se petrecea ceva grav. ”Nu e momentul acum, Simona, tata nu vine acasă”, mi-a zis și a izbucnit în lacrimi.

Mintea mea de copil m-a dus cu gândul la un divorț între părinții mei, așa cum văzusem eu prin filme. Am avut curaj s-o întreb asta, iar mama m-a luat în brațe, a plâns până s-a descărcat și m-a asigurat că niciodată nu se va întâmpla asta.

Peste câteva săptămâni, când tata tot nu apăruse, iar noi am văzut că lipsesc și alți ofițeri de la noi din bloc despre care copiii lor ne-au spus că ”au plecat la alarmă”, am reluat discuția cu mama. Așa am aflat de ce era nelipsită din fața televizorului la Telejurnal, de ce în fața blocului vecinele vorbeau despre rușii care invadaseră Praga, de ce ne sunau toate rudele și de ce bunica din Călărași, mama mamei, a anunțat că vine să stea cu noi. Și a venit…cu geanta ei plină de cărți de rugăciuni, cu iconițe, cu fitile pregătite pentru candelă, cu mir și tămâie.

Am auzit-o spunându-i mamei: ”Am să mă rog pentru Gigi să vină sănătos acasă de pe unde l-or fi dus. O să înceapă războiul, dar ăsta poate fi războiul românilor, ne apărăm de talpa rușilor, dar și pentru că cehii sunt buni, oameni de ispravă. Știu de la taică-tu, care a stat și în lagăre cu ei în cele două războaie mondiale”. Mi-aș fi dorit să nu fi ascultat niciodată pe la ușă ca să nu aud ce a spus bunica.

Frica mi se cuibărise în suflet. Începusem școala în septembrie și când ajungeam în bancă deschideam penarul în care aveam poza tatei și îmi țâșneau lacrimi de dor.

Într-o zi din octombrie (cred), a apărut acasă. Nici atunci, nici mai târziu, când discutam despre ce s-a întâmplat la Praga în 1968, nu mi-a spus unde a fost în acele luni. Mi-a zis, ca un lucru pe care să-l țin minte, că americanii, chinezii și Tito al Iugoslaviei ne-au scăpat de invazia gândită de URSS. Rusia de azi.