Valuri de români pleacă din țară. Sunt cozi kilometrice la Vama Nădlac

Valuri de români pleacă din țară. Sunt cozi kilometrice la Vama Nădlac

Punctele de trecere a Frontierei Nădlac I şi Nădlac II sunt extrem de aglomerate pe sensul de ieşire din ţară. Aici s-au format coloane de maşini, iar călătorii aşteaptă cu orele pentru a trece de control.

Poliția de Frontieră anunță că la Nădlac II au fost deschise opt artere de control pentru traficul uşor, dar se aşteaptă 120 de minute, iar la Nădlac I sunt deschise patru artere de ieşire pentru călători şi se aşteaptă tot 120 de minute, conform aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere.

Românii care lucrează în străinătate se întorc la muncă. Sunt şi foarte mulţi turişti care pleacă în vacanţă

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că mulţi români care lucrează în străinătate şi au venit în vacanţă la familii se întorc în statele în care sunt angajaţi. Totodată, numeroşi români pleacă în excursii în străinătate. Aplicaţia de monitorizare a traficului la frontieră mai arată că şi la Petea, în Satu Mare, se aşteaptă cel puţin 90 de minute pe sensul de ieşire din România, aici fiind deschise şase artere de control, iar la Urziceni, unde sunt disponibile trei artere de control, se aşteaptă 60 de minute.

În judeţul Bihor, doar la Valea lui Mihai este aglomeraţie la ieşirea din ţară, aici timpul de aşteptare fiind de 50 de minute. Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia de Frontieră Română, în ultimele 24 de ore frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 46.500 de persoane şi 18.800 de mijloace de transport (6.200 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 30.600 de persoane cu 10.000 mijloace de transport.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aproape 4.000 de polițiști, mobilizați la frontiere în această perioadă

Aproape 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la nivelul întregii ţări.

„Având în vedere că se încheie perioada concediilor, iar unii cetăţeni români se întorc din vacanţe şi alţii revin la locurile de muncă din străinătate, în această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Ungaria, pe sensul de ieşire din ţară”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

IGPF: În săptămâna 20 – 27 august, au trecut frontiera aproximativ 1,25 milioane persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi de ieşire, dintre care aproximativ 930.000 cetăţeni UE şi 320.000 non-UE şi peste 300.000 mijloace de transport.

La graniţa cu Ungaria, dintre cele 12 puncte deschise traficului internaţional, cele mai tranzitate sunt PTF Nădlac II şi PTF Petea, iar la frontiera cu Bulgaria, unde sunt nouă puncte operaţionale, traficul cel mai intens se înregistrează la PTF Giurgiu şi PTF Vama Veche. În această perioadă, valori ridicate au fost înregistrate şi prin PTF Aeroport Henri Coandă, cu peste 220.000 de persoane care au efectuat formalităţile de intrare şi ieşire din ţară, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.