Orice Operaţiune cu cîntec pusă la cale de un Serviciu Secret cuprinde şi ceea ce se numeşte Poveste de acoperire. Dacă echipa unui Serviciu Secret e prinsă intrînd prin efracţie într-un imobil pentru a planta telefoane, ea trebuie să aibă o Poveste de acoperire. De exemplu, cei prinşi se dau şi chiar se lasă reţinuţi ca nişte hoţi care voiau să fure ceva din casă.

Poveştile de acoperire vizează şi presa ţării căreia îi aparţine Serviciul Secret. Pentru ca Presa să nu descopere o Operaţiune la limita legii, se născoceşte o Poveste de acoperire. Ea, Povestea de acoperire, e livrată Opiniei publice grației:

Colaboratorilor din presă ai Serviciului secret. Setei de senzaţional a oricărei publicaţii. Subtilitatea unei Poveşti de acoperire e semnul respectului nutrit de Serviciile secrete ale unei ţări faţă de presa ţării respective. Născocind Povestea, cei de la Servicii se preocupă în fiecare clipă de reacţia presei. Ei își zic: Punem în Poveste următoarea explicaţie. Şi dacă presa se prinde şi ne-o descoase, arătînd opiniei publice făcătura?

De 26 de ani, de cînd urmăresc România postdecembristă, observ Poveştile de acoperire ale Serviciilor secrete din România. Le observ şi le judec gradul de inteligenţă, de subtilitate. Nu de puţine ori, luînd seama la o Poveste de acoperire, nu mi-am putut reprima aprecierea invidioasă: Ai dracului, ăştia sînt mai buni decît regizorii de la Hollywood.

În ultimul timp, nu pot să nu constat că Poveştile de acoperire ale celor două Servicii secrete principale din ţara asta – SRI şi SIE, sînt de o prostie exemplară. Locul Poveştilor inteligente, credibile, pentru a căror deconspirare îţi trebuia efortul unei redacţii întregi, le-au luat locul Poveştile butucănoase, de bodegă, fantasmagorice, vedere, incredibile şi pentru un netot.

Explicaţia trebuie căutată într-o realitate cumplită a ultimilor ani. Ca şi în cazul Procurorilor DNA, cei de la Servicii sînt atoatestăpîni în România tot mai bananieră. Şi cînd eşti puternic, cînd exerciţi o adevărată dictatură, ca şi în cazul Securităţii din comunism, SRI şi SIE, ca şi DNA, nu se mai preocupă nici măcar de salvarea aparenţelor.

În cazul DNA, nota de răfuială politică mediatică a dosarelor anticorupţie e de o evidenţă sfidătoare. Pe vremuri, DNA-ul lui Daniel Morar se mai preocupa, măcar de ochii lumii, să nu arate implicarea în bătăliile politice interne. Acum, DNA-ul Codruţei Kovesi, Cea mai iubită Fiică a Poporului după execuţia Elenei Ceauşescu, nu numai că nu se preocupă de minima păstrare a aparenţelor, dar, prin implicarea făţişă, grosolană în campania electoral pentru locale, pare că se preocupă de a dovedi că da, se implică, şi puţin îi pasă dacă se vede asta.

Cine să-i atragă atenţia? Parlamentul, alcătuit alcătuit din căcăcioşi care se întrec în a o cînta pe Codruţa Kovesi? Klaus Iohannis, speriat că Afacerea Casa i-o poate pune în cătuşe pe Răvăşitoarea? Presa, tot mai săracă şi mai şantajată?

În cazul SRI şi SIE lipseşte minima preocupare de respectare a aparenţelor. Jurnaliştii bănuiţi a fi ofiţeri acoperiţi nu fac un minim efort pentru a nu li se vedea epoleţii. Site-urile, ziarele şi televiziunile Diviziei Presă nu-şi mai ascund finanţarea de către firmele paravan ale Serviciilor. Cînd vine vorba de Servicii, se grăbesc să fie gazetele lor de perete.

La fel se întîmplă şi cu Poveştile de acoperire! Ele au decăzut pînă la nivelul de prostire pe faţă a opiniei publice, ştiindu-se că n-are cine să le tragă de mînecă şi să le atragă atenţia că deapănă poveşti. Un exemplu convingător de dispreţ al Serviciilor faţă de opinia publică îl reprezintă Povestea de acoperire în cazul reţinerii şi arestării celor doi cetăţeni israelieni sub acuzaţia de infracţiuni informatice.

Comunicatul DIICOT, singurul Document oficial pe care-l avem despre Afacere, spune clar: Cei doi cetăţeni sînt acuzaţi c-au accesat conturile de e-mail ale unui număr de trei persoane, după care au copiat şi transferat în propriul sistem informatic conţinutul acestor e-mailuri. Tot Comunicatul DIICOT spune clar că pentru obţinerea „adreselor exacte de e-mail” ale „persoanei publice vizate” au fost contactate telefonic „persoane din familie şi anturajul acesteia”.

Orice presă din lume, inclusiv cea din Insulele Capului Verde, şi-ar fi concentrat atenţia asupra aflării următoarelor date exacte:

Cine e persoana publică vizată pentru a cărui adresă exactă de e-mail i s-a contactat telefonic familia şi anturajul? Cine erau cele trei persoane ale căror emailuri au fost accesate şi copiate? Ce conţineau acele e-mailuri de a meritat osteneala unei Operaţiuni? Ce s-a urmărit prin copierea şi transferarea respectivelor e-mailuri? De ce au procedat Autoritățile noastre în stil hei-rupist milițienesc în cazul celor doi cetățeni? Ce și pe cine au speriat conținutul e-mailor copiate de s-a riscat chiar un conflict diplomatic? Desigur, Autorităţile noastre, în frunte cu DIICOT, dovedind încă o dată că România e un strălucit stat poliţienesc, au transformat o acţiune juridică banală – descoperirea şi sancţionarea unor infracţiuni de violare de corespondenţă într-o Afacere de stat.

Cu excepţia Comunicatului despre reţinerea şi arestarea a doi cetăţeni străini, Operaţiune ce poate fi oricînd considerată un abuz tipic Procurorilor noştri securişti, Autorităţile au refuzat să dea orice altă informație într-un caz de uriașă rezonață în opinia publică.

Ce-a făcut presa română pentru a afla Adevărul, aşa cum o obligă condiţia de presă în democraţie? Şi-a pus în mişcare toate sursele şi resursele pentru a afla o dată exactă? Ca de exemplu, unde e depus denunţul tatăl Cele mai iubite fiice a Poporului şi cum de-au fost reţinuţi şi condamnaţi cei doi cetăţeni fără a clipi? L-au somat pe şeful DIICOT, un anume Horotniceanu, personaj gen Tiberiu Niţu, din specia Nea Caisă, să dea mai multe amănunte? S-au dus televiziunile de ştiri la uşa DIICOT anunţînd-şi telespectatorii în direct că nu pleacă de acolo pînă nu obţin date de interes public? Fireşte că nu. Presa română s-a grăbit să dea intoxicările livrate de Servicii presei româneşti ştiind că ea, presa, le va înghiţi pe nemestecate.

Aşa am aflat că au fost spionate 20 de persoane şi nu trei, cum spune Comunicatul DIICOT. Că Serviciile Secrete israeliene (care, că sînt mai multe?) au transmis presei noastre că cei doi n-au lucrat la Mossad. Că e vorba de comanda dată de un om de afaceri român, care om, desigur o ura pe Codruța Kovesi, mai ceva decît ura dușmanul de clasă pe lucrătorul de la Securitate, cel care apăra cuceririle noastre revoluținonare. Că s-a încercat intimidarea şefei DNA, Eroina între eroi a neamului nostru, dar că ea ( se putea altfel?!) nu s-a lăsat intimidată.

Multe dintre cele apărute în presă ca fiind din surse ţin de Povestea de acoperire născocită de Servicii. Indiscutabil, aceste lucruri se remarcă prin tembelismul lor funciar. Semn că Serviciile nu se mai preocupă să născocească Poveşti de acoperire inteligente, credibile. Semn că Serviciile nu dau doi bani pe presa română