Joi, 5 noiembrie, se împlinesc 10 ani de la moartea celui care a fost a fost un autorul, criticul literar, eseistul, directorul de reviste, publicistul, textierul, scriitorul, traducătorul şi omul politic român Adrian Păunescu, poet care i-a spus lui Nicolae Ceauşescu, printre altele, „Să trăiţi, Măria Voastră!”
Adrian Păunescu a devenit o figură foarte cunoscută în Republia Socialistă România în 1973, anul înfiinţării Cenaclului Flacăra, devenit într-o perioadă foarte scurtă un adevărat fenomen de masă. Erau vremuri în care tineretul comunist nu avea acces la prea multe evenimente care livrau un conţinut ca acela expus la Cenaclul Flacăra.
Au urmat 12 ani în care membrii Cenaclului Flacăra au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a sute de mii de spectatori. Popularitatea din ce în ce mai mare a lui Păunescu a avut însă preţul ei… Pe la mijlocul anilor 1980 se degradează relaţiile poetului cu greii Partidului Comunist Român, al cărui membru era şi el din 1968.
Ceauşescu era contra generaţiei în blugi
În 1983 a fost realizat filmul documentar „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi”, care a fost interzis de cenzura comunistă. Era un prim semnal pe care Păunescu l-a putut ignora. Doi ani mai târziu, n-a mai putut ignora însă şi ceea ce s-a întâmplat la Ploieşti, în timpul unui concert al Cenaclului Flacăra pe un stadion din oraş.
Din cauza unei busculade despre care de-a lungul timpului au fost suficiente voci care au susţinut că a fost provocată, au murit 5 tineri. A fost pretextul perfect pentru rivalii lui Păunescu. Cenaclul Flacăra a fost interzis, iar numele poetului a fost interzis la radio şi televiziune.
La vremea respectivă, cei care fuseseră cuceriţi de muzica şi atmosfera Cenaclului Flacăra erau convinşi că tragedia de la Ploieşti nu era decât o reacţie a lui Nicolae Ceauşescu cu privire la faptul că Adrian Păunescu începe să fie mai popular decât el.
Tot în 1985, conducerea PCR l-a sancţionat cu vot de blam cu avertisment, iar un an mai târziu, debusolat de izolarea în care se afla, poertul i-a trimis o scrisoare lui Nicoale Ceauşescu.
Adrian Păunescu şi Măria Sa, Ceauşescu
A fost o epistolă elogioasă dedicată lui Nicolae Ceauşescu şi în care poetul a strecurat cu talent literar zbuciumul sufletesc în care se afla după ce căzuse în dizgraţia potentaţilor vremii. Adrian Păunescu se autocompătimea subliniind cât este de „trist, singur şi umilit”.
Motivul pentru care îi scria lui Ceauşescu era legat de o cuvântare „extraordinară” a dictatorului la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central din 6 februarie 1986. La finalul scrisorii care a fost publicată de ziarul Cotidianul în anul 2008, Păunescu i se adresa lui Ceauşescu cu „Să trăiţi, Măria Voastră”.
În aceeaşi scrisoare, Păunescu a scris şi o poezie dedicată lui Ceauşescu, intitulată „Vă mulţumesc”. „Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou / Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă, / Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou, /Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (…)
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos, / Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (…) Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod, / Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată, / Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod / Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (…) De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns, / Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte, / Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns / Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte. / Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti, / Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti / Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (…) Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, / Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”. Mai târziu, după Revoluţie, Păunescu a susţinut că acele rânduri au reprezentat ce a simţt cu privire la Nicolae Ceauşescu, despre care precizat că a avut „o parte extrem de importantă de contribuţie la istoria României”.
În sprijinul afirmaţiilor sale despre dictator, Păunescu a amintit de „independenţa naţională” şi „cultura naţională” susţinute de Ceauşescu. Mai mult şi poate cel mai important, Păunescu a mărturisit că l-a iubit sincer pe Ceauşescu.
Au fost şi critici dure pentru regim
Adrian Păunescu a rămas în memoria publicului şi pentru criticile lansate în direcţia PCR într-o vreme în care un astfel de gest putea avea repercusiuni grave. În poemul „Analfabeţilor” din 1979, Păunescu scria că „intelectualii nu sunt servitori” şi că „muzica nu e un microb”, mesaje clare pentru cenzura comunistă care era în alertă la fiecare Cenaclu Flacăra.
„V-am spus că fac teribil de urât / De sunt călcat puţin pe libertate. / V-am spus ca sunt oşteanul credincios / Dar care doar cu inamici se bate. (…) / V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi, / Cenzori capricioşi ai vremii mele, / C-o să vă coste scump măruntul moft, / De a ne face nouă zile grele.
(…) V-am spus că vremurile s-au schimbat / Şi că situaţia e mai complexă, / Nu-i intelectualul – servitor. / Cultura nu-i ceva ca o anexă. (…) Şi lumea nu se poate cuceri / Umflând la cifre şi mimind tumulturi (…) V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx, / Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura / Şi voi într-una fără să-l ciţiti / Îl pomeniţi până vă doare gura.
(…) V-am spus că muzica nu-i un microb / Care ameninţă civilizaţii / E-a omului pentru a fi mai bun, / V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i. / V-am spus, concetăţeni analfabeţi, / Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte".
Cariera lui Păunescu după Revoluţie
„Aproape linşat în ianuarie 1990 de către mulţimile care vedeau în el o rămăşiţă a regimului ceauşist, Adrian Păunescu îşi face mea culpa într-un mod original: «Am fost un porc!»
Încearcă totuşi o carieră politică la vârf, cu un discurs situat la extrema stângă şi împănat cu puternice accente patriotice. Relaţia lui cu regimul trecut rămâne ambiguă: de-a lungul celor 21 de ani, Păunescu pozează când în persecutat politic, când în admirator al personalităţii lui Ceauşescu.
Intră rapid în Partidul Socialist al Muncii (PSM), creat de fostul lider comunist Ilie Verdeţ şi considerat de mulţi drept o formaţiune-satelit, creată de Ion Iliescu pentru a acoperi noţiunea de «opoziţie democratică». La un an după înscrierea în PSM, în 1993, devine vicepreşedinte al acestei formaţiuni, apoi prim-vicepreşedinte şi purtător de cuvânt.
La alegerile din 1992, este ales ca senator de Dolj. În 1996, candidează la alegerile prezidenţiale. Obţine doar 87.163 de voturi, adică 0,69% din total. Cum la alegerile parlamentare PSM nu atinge pragul electoral, Păunescu se orientează către Partidul Democraţiei Sociale din România (actualmente PSD) şi redevine în 2000 senator de Dolj, pe listele acestei formaţiuni.
Îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă şi Mijloace de Informare în Masă. La ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în sistem uninominal, ratează accesul în parlament”, se arată aici.
Păunescu a simţit că-i vine sfârşitul
Anul 1990 a fost pentru Păunescu anul reînfiinţării cenaclului, dar cu un nume schimbat în „Totuşi iubirea”, într-o încercare de a lăsa trecutul ideologic în urmă. Cu această formulă poetul a participat la câteva sute de manifestări, în special dincolo de Prut.
Totodată, acesta fondează şi revista „Totuşi iubirea”, apoi „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Publică o parte dintre poeziile care-i fuseseră interzise de regimul Ceauşescu şi o face în câteva zeci de volume. Reţeta lacrimogenă şi patriotică de la Cenaclul Flacără prinde în continuare la public, astfel că Adrian Păunescu pătrunde apăsat în lumea televiziunii, în calitate de moderator sau de invitat special în diverse emisiuni.
În vara acestui anului 2010, el dezvăluie în premieră că starea de sănătate l-a determinat să facă analize detaliate şi că a purtat anumite discuţii lămuritoare cu copiii lui. „Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar.
Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
(…) Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare”, scria Păunescu la 21 iunie, în Jurnalul Naţional.
La 31 octombrie urmează o scrisoare redactată pe patul de spital, în care se referă la „bătăliile date zi de zi în ţară”, vinovate pentru boala lui, dar şi la profesionalismul medicilor care-l tratează. În cele din urmă, Adrian Păunescu a decedat în dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010.
Opera lui Adrian Păunescu
„Poetul, publicistul şi politicianul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi (Basarabia) şi şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj.
După studii liceale la Craiova şi Bucureşti, a urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1963-1968) şi a fost bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa-SUA (1970-1971). A intrat în presa scrisă ca redactor la revistele "Amfiteatru" (1966-1968), "România literară" (1967-1970; redactor-şef adjunct) şi ''Luceafărul" (1970-1972). A fost redactor-şef al revistei Flacăra (1973-1985).
(…) Adrian Păunescu a desfăşurat, de-a lungul anilor, o intensă activitate ca ziarist, colaborând cu articole şi reportaje la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, şi, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul naţional, Sportul românesc etc. De asemenea, a fost realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981) al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985); proprietar, fondator şi preşedinte-director general al Editurii şi Fundaţiei ''Adrian Păunescu'' SRL (din 1990) şi a condus revista ''Flacăra lui Adrian Păunescu''.
Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ''Ultrasentimente'' (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, literatură pentru copii şi proză fantastică.
A primit premii şi distincţii pentru poezie şi activitate jurnalistică, între care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural - clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură şi Artă de la Chişinău (1994); Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler (2003). Adrian Păunescu a fost căsătorit cu poeta Constanţa Buzea (1961-1977), cu care a avut doi copii, Ioana şi Andrei. În 1990 s-a căsătorit cu Carmen Antal, cu care a avut un copil, Ana Maria”, arată Agerpres.