Născut în 1943 la Copăceni, în judeţul Bălţi (astăzi în Republica Moldova), Adrian Păunescu debutează ca poet în anul 1960, iar din 1968 devenit membru al Partidului Comunist Român.

În anul 1973 a înfiinţat Cenaclul "Flacăra", transformat rapid într-un fenomen de masă. Timp de 12 ani, membrii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a mii de spectatori, cei mai mulţi tineri. De pe la mijlocul anilor '80 însă, relaţiile poetului cu regimul comunist de degradează. În 1983 a fost realizat filmul documentar de 70 de minute "Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi", care a fost interzis de autorităţi.

În 1985, în timpul unui concert al Cenaclului pe un stadion din Ploieşti, cinci tineri au murit călcaţi în picioare în urma unei busculade. Cenaclul Flacăra a fost interzis, iar numele lui Păunescu nu mai putea fi rostit pe posturile de radio şi de televiziune. La acea vreme, s-a speculat că acesta a fost doar un pretext, motivul real fiind teama lui Nicolae Ceauşescu de popularitatea în creştere a lui Păunescu în rândurile românilor. Tot în 1985, Partidul Comunist Român, al cărui membru era, l-a sancţionat cu vot de blam cu avertisment.

Scrisoare către Ceauşescu: "Să trăiţi, Măria Voastră!"

Relaţia lui Adrian Păunescu cu regimul comunist şi Nicolae Ceauşescu a fost una ambiguă şi a mers de la scrierea unor poeme în care elogia "geniul" conducătorului până la poezii critice.

De pildă, în poemul "Analfabeţilor" din 1979, Adrian Păunescu scria că "intelectualii nu sunt servitori", că "muzica nu e un microb" şi critica "fetişizarea lui Marx":

"V-am spus că fac teribil de urât De sunt călcat puţin pe libertate. V-am spus ca sunt oşteanul credincios Dar care doar cu inamici se bate. (...) V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi, Cenzori capricioşi ai vremii mele, C-o să vă coste scump măruntul moft, De a ne face nouă zile grele. (...) V-am spus că vremurile s-au schimbat Şi că situaţia e mai complexă, Nu-i intelectualul - servitor. Cultura nu-i ceva ca o anexă. (...) Şi lumea nu se poate cuceri Umflând la cifre şi mimind tumulturi (...) V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx, Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura Şi voi într-una fără să-l ciţiti Îl pomeniţi până vă doare gura. (...) V-am spus că muzica nu-i un microb Care ameninţă civilizaţii E-a omului pentru a fi mai bun, V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i. V-am spus, concetăţeni analfabeţi, Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte".

După ce a căzut în dizgraţie şi a fost exclus din viaţa politică, Păunescu i-a trimis în anul 1986 o scrisoare elogioasă lui Nicolae Ceauşescu în care se plângea că este "trist, singur şi umilit" şi în care îl lăuda pe conducătorul României pentru o cuvântare "extraordinară" la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central din 6 februarie 1986. La finalul scrisorii, publicată de "Cotidianul" în 2008, Păunescu i se adresa lui Ceauşescu cu "Să trăiţi, Măria Voastră".

Alături de scrisoare era şi o poezie dedicată lui Ceauşescu, intitulată "Vă mulţumesc":

"Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă, Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou, Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (...) Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos, Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (...) Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod, Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată, Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (...) De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns, Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte, Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte. Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti, Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (...) Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare".

Pus în faţa scrisorii, Păunescu a declarat că nu se dezice de ceea ce a scris acolo deoarece Nicolae Ceauşescu a avut "o parte extrem de importantă de contribuţie la istoria României" şi a amintit de "independenţa naţională" şi "cultura naţională" susţinute de Ceauşescu. Totodată, a mărturisit că l-a iubit sincer pe Ceauşescu.

Traseul politic de după 1989

Aproape linşat în ianuarie 1990 de către mulţimile care vedeau în el o rămăşiţă a regimului ceauşist, Adrian Păunescu îşi face mea culpa într-un mod original: "Am fost un porc!".

Încearcă totuşi o carieră politică la vârf, cu un discurs situat la extrema stângă şi împănat cu puternice accente patriotice. Relaţia lui cu regimul trecut rămâne ambiguă: de-a lungul celor 21 de ani, Păunescu pozează când în persecutat politic, când în admirator al personalităţii lui Ceauşescu. Intră rapid în Partidul Socialist al Muncii (PSM), creat de fostul lider comunist Ilie Verdeţ şi considerat de mulţi drept o formaţiune-satelit, creată de Ion Iliescu pentru a acoperi noţiunea de "opoziţie democratică". La un an după înscrierea în PSM, în 1993, devine vicepreşedinte al acestei formaţiuni, apoi prim-vicepreşedinte şi purtător de cuvânt. La alegerile din 1992, este ales ca senator de Dolj. În 1996, candidează la alegerile prezidenţiale. Obţine doar 87.163 de voturi, adică 0,69% din total.

Cum la alegerile parlamentare PSM nu atinge pragul electoral, Păunescu se orientează către Partidul Democraţiei Sociale din România (actualmente PSD) şi redevine în 2000 senator de Dolj, pe listele acestei formaţiuni. Îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă şi Mijloace de Informare în Masă. La ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în sistem uninominal, ratează accesul în parlament.

Cariera artistică de după 1990

1990 este şi anul reînfiinţării cenaclului, cu nume schimbat: "Totuşi iubirea". Participă la câteva sute de manifestări, multe dintre ele dincolo de Prut. Fondează şi revista "Totuşi iubirea", apoi "Flacăra lui Adrian Păunescu". După ce publică o parte dintre poeziile care-i fuseseră interzise înainte de 1989, continuă cu alte câteva zeci de volume.

Discursul său aprins, poezia croită "la minut" şi stropită uneori cu lacrimi în direct prind în continuare la public, aşa că Adrian Păunescu face turul televiziunilor, în calitate de moderator sau invitat.

În vara acestui an, Păunescu face primele referiri la starea sa de sănătate. "Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere. (...) Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", scria acesta pe 21 iunie, în "Jurnalul Naţional".

Revine pe 31 octombrie cu o altă scrisoare către cititori, redactată pe patul de spital. Face referire, printre altele, la "bătăliile date zi de zi în ţară" care l-au îmbolnăvit şi la profesionalismul medicilor care-l tratează.

Poetul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la 67 de ani.