„Îmi vine să-l arunc în Dunăre!” Furia familiei Alexandrei. Părinții cred că fata trăiește
- Ovidiu Costea
- 30 iulie 2019, 19:05
Alexandru Cumpănașu a declarat că el și verii săi, părinții Alexandrei, cred că adolescenta e încă în viață și a exprimat furia pe care o simte când se gândește la răspunsul pe care autoritățile l-au dat apelurilor la 112 ale fetei.
Unchiul Alexandrei Măceșanu susține că a trebuit să îi convingă pe verii săi să accepte publicarea stenogramelor discuțiilor între Alexandra și operatorii de la 112.
„Îmi este greu să vorbesc, am citit transcrierile. Sunt niște informații pe care STS le dă familiei. Am convins familia să facem publice transcrierile. Bănuiam o parte din lucrurile pe care le-am citit. Este înfiorător.
Nu mai am putere, energie. Îmi vine să-l iau pe ăla de la 112 să-l arunc în Dunăre.
Și eu, și părinții credem că Alexandra trăiește”, a declarat Cumpănașu la B1 TV.