Imagini inedite cu mama fostului ministru Marcel Boloș. Unde își găsește demnitarul liniștea

Imagini inedite cu mama fostului ministru Marcel Boloș. Unde își găsește demnitarul linișteaSursa foto: Marcel Boloș/facebook

 

"Pauză. Am luat un moment de pauză în cel mai drag loc pentru mine. Cu omul cel mai apropiat de sufletul meu", spune fostul ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Acel loc se află în Cluj. Iar omul cel mai apropiat sufletului său e mama sa.

Satul în care fostul ministru își găsește liniștea

Marcel Boloș este născut în satul Hodișu, comuna Poieni din Cluj. Hodișu se află pe valea superioară a Crișului Repede, între două culmi muntoase, la poalele Munților Meseș și la nord-est de Munții Vlădeasa. Acolo se întoarce, de fiecare dată, când vrea să-și încarce bateriile fostul ministrul Marcel Boloș. Pentru fostul ministru, acasă e locul unde lumea își pierde marginile dure, unde tot ce părea complicat devine, brusc, suportabil.

Marcel Boloș și mama sa

Marcel Boloș și mama sa Sursa foto: Marcel Boloș/facebook

"M-am întors acasă, unde, indiferent de vârstă, de funcția pe care o am sau de problemele cu care mă confrunt, îmi găsesc liniștea. Găsesc o vorbă bună și un zâmbet cald: zâmbetul mamei mele", a povestit Marcel Boloș.  Fostul ministru spunea că s-a bucurat de soare în Pădurea Tîrșilor. A trăit acolo și un moment de recunoștință.

"Sunt recunoscător că am unde să mă întorc după ce mă pierd"

"Pădurea Tîrșilor, pădurea în care am copilărit, unde am alergat nestingherit. Fără să știu unde mă va duce viața. La umbra gorunului vechi de peste 150 de ani, am avut un moment de recunoștință, de mulțumire. Pentru ceea ce sunt, pentru faptul că pot să ajut foarte mulți oameni prin munca pe care eu o fac. Sunt recunoscător că am unde să mă întorc după ce mă pierd. Și că Dumnezeu o ține pe mama alături de mine, să mă călăuzească și acum, la fel cum a făcut toată viața.Unele zile sunt despre liniște, despre simplitate și recunoștință. Acum îmi golesc mintea și sufletul de toate cele rele. Mă încarc cu bunătate și putere pentru a face bine altora în continuare".

 Marcel Boloș

Sursa foto: Marcel Boloș

Marcel Boloș are două doctorate, expert contabil şi preot celib. Primul loc de muncă l-a avut în studenţie. Din 1992 a lucrat în Primăria Oradea.  În 2005 a preluat conducerea Direcţiei de Patrimoniu, care administra imobilele oraşului, și atunci a început ascensiunea sa. Studiile în Teologie le-afăcut târziu. Aceasta fiindcă în tinerețe a fost respins la Seminarul de la Cluj. Fiindcă " părinţii mei erau activişti de partid".

 Marcel Boloș

Sursa foto: Marcel Boloș/facebook

Mama îl privește ca și cum știe "că timpul nostru împreună e din ce în ce mai puțin"

Fostul ministru a mărturisit că acolo, acasă, se simte din nou copil. "Mama e în bucătărie. Îmi aruncă o privire scurtă și așază o farfurie pe masă. Fără să întrebe dacă mi-e foame.Îmi spune câte ceva despre grădină. Despre vecini... Dar întotdeauna reușește să întoarcă discuția către mine. „Mănânci bine? Dormi destul? Nu te obosești prea tare?”. E grija ei, ascunsă în spatele unor întrebări simple. Ca și cum viața ei ar conta doar în măsura în care eu sunt bine", e conștient fostul ministru. 

Marcel Boloș e nemulțumit că nu-i acordă timp suficient celui mai important om pentru sufletul său. "Când mă ridic să plec, mă conduce la ușă. Stă în prag. Cu mâinile strânse în față, mică, dar cu o prezență care îmi umple tot orizontul. Mă privește ca și cum ar vrea să păstreze fiecare detaliu.  Ca și cum știe că viața mea e departe. Și că timpul nostru împreună e din ce în ce mai puțin. Nu-mi spune decât „ai grijă,” dar în acele două cuvinte e totul. E dragostea ei. Dorul care începe să crească din clipa în care ies pe poartă", povestește Marcdel Boloș. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News