Comisia Europeană a virat României 1,3 miliarde euro: Banii au intrat marți în conturi

Comisia Europeană a virat României 1,3 miliarde euro: Banii au intrat marți în conturieuro / sursa foto: dreamstime.com

Marcel Boloș a anunțat că România a obținut de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro, sumă destinată îndeplinirii țintelor și jaloanelor din cererea de plată nr. 3 a PNRR, care au fost realizate complet.

Marcel Boloș: Banii au intrat astăzi în conturile României

Marcel Boloș a mai subliniat că o parte din cererea de plată nr. 3 - 869 milioane euro - rămâne temporar suspendată. De asemenea, a mai afirmat că acești bani nu sunt pierduți

„1,3 miliarde euro din #PNRR au intrat astăzi în conturile României. Totalul urcă la 10,74 miliarde euro. Continuăm să aducem bani europeni în țară – concret, pentru reforme, pentru investiții, pentru economia reală.

Astăzi, Comisia Europeană a virat României 1,3 miliarde euro pentru cererea de plată nr. 3 din PNRR, care a avut în total 74 de jaloane/ținte. Sunt bani care vin ca urmare a țintelor și jaloanelor deja îndeplinite integral. Valoarea totală a fondurilor PNRR deja încasate de România ajunge astfel la 10,74 miliarde euro, din cele 28,5 miliarde euro alocate țării noastre.

O parte din cererea de plată nr. 3 – 869 milioane euro – rămâne temporar suspendată. Nu sunt bani pierduți. Sunt bani care pot fi încasați integral în următoarele șase luni, dacă se finalizează jaloanele rămase: reformele privind pensiile speciale, companiile de stat din energie și operaționalizarea #AMPIP”, a transmis Marcel Boloș.

Marcel Boloș

Sursa foto: Marcel Boloș/Facebook

Este nevoie de un efort complex pentru deblocarea fondurilor

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE) recunoaște că sunt necesare eforturi considerabile pentru a debloca fondurile disponibile pentru România.

„Echipa #MIPE continuă să acționeze în direcția deblocării fondurilor disponibile, inclusiv prin renegocierea unor investiții cu ritm lent de execuție, pentru a proteja interesul financiar al României.

Este nevoie de un efort complex din partea tuturor coordonatorilor de reforme și investiții implicați, din rândul ministerelor și autorităților publice centrale.

Astăzi am primit o veste bună. În continuare, transparența, asumarea responsabilității și respectarea termenelor rămân esențiale, dacă vrem să maximizăm absorbția fondurilor alocate pentru România prin acest mecanism”, a scris Marcel Boloș pe social media.