IMAGINI de GROAZĂ din sala de concerte Bataclan. Membrii Eagles of Death Metal sunt în doliu

IMAGINI de GROAZĂ din sala de concerte Bataclan.  Membrii Eagles of Death Metal sunt în doliu

Membrii Eagles of Death Metal, trupa rock americană care concerta în sala Le Bataclan din Paris vineri seară, când a avut loc sângerosul atac terorist, sunt nevătămaţi, însă un membru al staff-ului şi-a pierdut viaţa în timpul violenţelor. Imagini cutremurătoare au fost surprinse la scurt timp după intervenţia trupelor speciale franceze şi evacuarea sălii în care au fost răpite aproape 90 de vieţi nevinovate.

Nick Alexander, merchandise manager al trupei, în vârstă de 36 de ani, a fost identificat de familia sa între cei 89 de decedaţi în urma focurilor de armă trase la Bataclan. "Nick a murit făcând ce îi plăcea şi suntem împăcaţi să ştim cât era de preţuit de prietenii din întreaga lume", se arată în declaraţia transmisă de familia lui Alexander, care a colaborat, printre altele, cu trupa The Black Keys. Între cei ucişi în atacul de vineri noapte se află şi Thomas Ayad, în vârstă de 34 de ani, un director al casei de discuri Mercury, potrivit unui anunţ făcut de Universal Music Group, care deţine marca.

Sursa foto: dailymail.co.uk

Ne puteți urmări și pe Google News

Formaţia californiană Eagles of Death Metal a decis să scurteze turneul european şi să se întoarcă acasă. Totuşi, nu a fost făcut un anunţ oficial privind celelalte 21 de concerte pe care americanii le aveau programate, ultimul fiind pe 10 decembrie, la Lisabona.

Eagles of Death Metal a fost fondată în 1990, în Palm Desert, de Jesse Hughes (voce, chitară) şi Josh Homme (chitară, clape, lider al unei alte formaţii celebre, Queens of The Stone Age), membrii permanenţi ai trupei. Mama lui Jesse Hughes a declarat pentru Reuters că fiul său este "foarte supărat şi zguduit", iar Homme nu se afla alături de grup în turneul european.

Presa franceză scrie că, potrivit amprentelor digitale, unul dintre autorii măcelului de la Bataclan,  în care au murit peste 100 de persoane, este Omar Ismail Mostefai, un tânăr cu origini algeriene, care locuia lângă Paris. Născut la 21 noiembrie 1985, Omar Ismail Mostefai a fost condamnat de nenumărate ori în perioada 2004-2010, pentru fapte mărunte, dar nu a executat niciodată vreo pedeapsă cu închisoarea. Mai mult decât atât, convingerile sale radicale erau cunoscute de serviciile secrete, dar nu se ştie exact din ce motive s-a decis doar întocmirea unei "fişe S" şi ţinerea sa sub observaţie.

Anchetatorii încearcă acum să afle dacă Mostefai a călătorit vreodată în Siria. Presa scrie că a lipsit o perioadă lungă din ţară, din toamna lui 2013 şi până-n primăvara lui 2014. Urmele trecerii sale prin Turcia au fost deja depistate şi cel mai provabil s-a afla mult timp şi în Siria.

(surse: mediafax.ro. dailymail.co.uk)