Ilie Carabulea va fi judecat de instanța supremă

Ilie Carabulea va fi judecat de instanța supremă

Ilie Carabulea , omul de afaceri din Sibiu, mai are o șansă să își demonstreze nevinovăția. Instanța Supremă va începe, astăi, judecarea dosarului fostului șef de la Carpatica Asig.

În martie 2016, printr-o decizie a Curții de Apel, Ilie Carabulea era condamnat la șase ani și jumătate de închisoare. În aceeaşi cauză a fost condamnat şi Marian Mîrzac la 4 ani şi jumătate de detenţie dar şi Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, ambii fiind foşti angajaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară. În dosarul „Carpatica Asig”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan-Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF. Instanţa a mai decis ca Dan Radu Ruşanu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat de toate acuzaţiile care i se aduceau în dosar, şi anume folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat. Numele lui Ilie Carabulea apare și în dosarul Black Cube, unde spionii ar fi trebuit să verifice dacă tatăl șefei DNA, fostul procuror Lascu, ar fi primit mită pentru a interveni la fiica sa pentru înaintarea unui recurs în favoarea lui Ilie Carabulea.