Ilie Bolojan a anunțat când pleacă de la Palatul Victoria: E greu să ne respecte cetățenii

Ilie Bolojan a anunțat când pleacă de la Palatul Victoria: E greu să ne respecte cetățeniiIlie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a discutat joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții a 13 fonduri de investiții internaționale, întâlnire coordonată de Bank of America. În cadrul dialogului, șeful Executivului a vorbit despre perspectivele politice și economice ale României, inclusiv despre rotația la conducerea Guvernului, stabilitatea guvernamentală și prioritățile fiscale și economice pentru perioada următoare.

Ilie Bolojan: În ultimii, ani lucrurile nu au funcționat bine

Întrebat de investitori despre evoluția politică din anul viitor, premierul a declarat că, în baza acordului existent, funcția de prim-ministru va reveni PSD începând din primăvara anului viitor.

„Din primăvara anului viitor, mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD. Ne propunem să respectăm această înțelegere. În ultimii, ani lucrurile nu au funcționat bine și pentru că oamenii politici nu și-au respectat înțelegerile. E greu să ne respecte cetățenii, câtă vreme nu ne respectăm între noi”, a spus Ilie Bolojan.

Premierul a făcut referire și la lecțiile recente din plan economic, în contextul deficitelor bugetare ridicate din ultimii ani. „Când scapi deficitele ani de zile, nota de plată este destul de ridicată. Sper că am înțeles cu toții acest lucru și mă refer la oamenii politici”, a adăugat șeful Executivului.

Obiectivele Guvernului Bolojan, în perioada care a mai rămas

Guvernul Romaniei

Guvernul Romaniei. Sursă foto: Facebook

În fața investitorilor, Ilie Bolojan a prezentat principalele obiective ale Guvernului pentru anul în curs. Printre acestea se află continuarea reducerii deficitului bugetar, cu o țintă apropiată de 6–6,2% din PIB, optimizarea cheltuielilor de funcționare ale statului și menținerea stabilității guvernamentale.

Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul a vorbit despre necesitatea așezării economiei pe baze mai solide, inclusiv prin implicarea unui număr mai mare de persoane în economia reală și sprijinirea companiilor care realizează transfer tehnologic și contribuie la creșterea exporturilor.

„România va deveni exportator net de gaze naturale”

Un alt subiect abordat a fost sectorul energetic. Premierul a afirmat că, începând cu anul 2027, România va deveni exportator net de gaze naturale, odată cu intrarea în exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră.

Ilie Bolojan a arătat că o parte din această resursă ar trebui utilizată în economie, pentru dezvoltarea unor industrii afectate în ultimii ani de diverse dificultăți. În același context, a fost menționat și potențialul de creștere din domeniul procesării produselor agricole.

Investitorii, interesați de stabilitatea politică și de anul viitor

Reprezentanții fondurilor de investiții au apreciat măsurile de reformă promovate de Guvern și au adresat întrebări legate de perspectivele economice și politice pentru anul viitor. Un punct central al discuției a fost importanța stabilității guvernamentale pentru economie.

Premierul a declarat că există premise pentru menținerea stabilității și pentru continuarea direcțiilor asumate de coaliția de guvernare.

„Eu sunt optimist că indiferent ce va fi după anul 2027, România are o arhitectură suficient de puternică pentru a merge mai departe în direcția pe care am început-o”, a spus Ilie Bolojan.

Priorități după adoptarea bugetului

Întrebat despre prioritățile Executivului după aprobarea bugetului, premierul a indicat absorbția fondurilor europene, continuarea reducerii cheltuielilor publice, adoptarea unui pachet de măsuri de simplificare și debirocratizare pentru mediul de afaceri, precum și susținerea investițiilor din industria de apărare și a transferului tehnologic.

Investitorii au manifestat interes și față de planurile de consolidare fiscală și bugetară. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că, pe lângă reformele structurale, digitalizarea ANAF și atragerea fondurilor europene prin PNRR și alte programe vor avea un rol important în acest proces.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și consilierul onorific al premierului, Ionuț Dumitru.

7
1