Iliberalismul sufocă Europa. Represiunea politică și economică ajută partidele populiste precum AfD și Reuniunea Națională.

Vicepreședintele JD Vance a avut nevoie de o anumită doză de tupeu pentru a-i putea dăscăli weekendul trecut pe liderii europeni în privința modului în care îi subminează ei democrația Bătrânului Continent.

Aceasta venind de la un om care aprobă încercarea șefului său de a inversa rezultatul unui scrutin prezidențial legitim [cel american din 2020 - n.trad.], care denunță restricționarea liberei exprimări în Regatul Unit, deși aparent nu poate găsi nimic rău de spus despre Rusia lui Vladimir Putin, și unul a cărui administrație se folosea de sistemul judiciar penal - chiar în ziua în care Vance își admonesta gazdele de la Munchen - pentru a-l determina prin șantaj pe primarul New Yorkului să-i susțină politicile [primarul era inculpat pentru corupție - n.trad.].

Ce a rezultat a fost ceva care aduce un pic cu Al Capone mustrându-și un acolit fiindcă nu și-a depus la timp declarația anuală la fisc.

Și totuși, ipocrizia este omagiul adus virtuții de viciu, iar simplul fapt că Vance zâmbește în timp ce propria-i echipă face praf norme și instituții democratice nu înseamnă deloc că el ar fi greșit în privința stării în care se regăsește liberalismul european.

Europa și elitele oprimante

Exemplele invocate de el în care elitele oprimante sufocă opoziția față de hegemonia lor sunt valide și sunt îngrijorătoare. Modul în care e utilizată legislația - mai cu seamă în Regatul Unit - pentru a-i intimida și pedepsi pe dizidenții care contestă cultura și ordinea politică prevalente este profund îngrijorător.

A devenit deja o cutumă ca aceste elite aflate la guvernare și mai toată presa să dea vina pe „extremism” și agitatori „de extrema dreaptă” ori de câte ori electoratul, după ce a fost exclus din zona discursului public acceptabil, se orientează spre partide care le reprezintă cu adevărat opiniile.

Motivul pentru care sunt pe val partide precum Alternativă pentru Germania (AfD) și Reuniunea Națională a lui Marine Le Pen din Franța este tocmai acela că partidele consacrate se ocupă de o bună vreme cu subminarea legitimității opiniilor pe care le reprezintă primele: ostilitatea față de imigrația scăpată de sub control, susținerea valorilor tradiționale sociale și religioase, respingerea escatologiei ecologiste [adică fațeta dogmatic-apocaliptică a curentului - n.trad.].

Poate că gândiți că până acum liderii politici trebuie să fi priceput o realitate elementară a politicii democratice: faptul că nu poți să înfrângi un argument prin marginalizarea ori înăbușirea lui, precum și acela că acționând astfel nu faci altceva decât să evidențiezi și mai mult precaritatea propriilor tale argumente.

Europa și alegerile din Germania

Toate acestea le conferă alegerilor generale de duminică din Germania o nouă semnificație. Călărind valul revoltei populare, noii amici ai lui Vance din AfD par a fi pe calea de a obține cel mai bun scor electoral din istoria lor - poate peste 20% -, complicând și mai mult procedura îndeobște oricum anevoioasă a constituirii coalițiilor germane de guvernare. Uniunea Creștin-Democrată, partid conservator creditat cu primul loc de sondaje, a declarat că nu va colabora cu AfD, considerat un paria.

(Deșii liderii AfD oferă într-adevăr soluții populiste [„populism” în engleză înseamnă respectarea voinței poporului sau sprijinirea acestuia contra unei elite privilegiate; în română prevalează o conotație peiorativă, ca sinonim al „demagogiei” - n.trad.] pentru probleme precum imigrația, partidul găzduiește totuși și o minoritate de personaje neo-naziste.)

Ceea ce ar putea foarte bine să însemne că unica alianță capabilă să formeze o majoritate în Bundestag va fi cea a CDU cu social-democrații (SPD) de centru-stânga, partidul tot mai discreditat al cancelarului Olaf Scholz.

E posibilă o nouă alianță contra naturii în Germania

Însă în eventualitatea încă unei asemenea făcături a elitelor, aceasta nu va face altceva decât să alimenteze și mai mult impresia unui complot iliberal al establishment-ului european. În plus, va evidenția de asemenea un pericol existențial mult mai grav pentru continent: toropeala economică cronică.

Friedrich Merz, liderul CDU și probabil următorul cancelar, vorbește destul de mult despre revitalizarea muribundei economii germane - și, prin extensiune, europene. A promis o politică de imigrație mai strictă, înfrânarea unora dintre cele mai radicale reglementări ecologiste germane și o renaștere economică obținută prin reducerea birocrației și revocarea exceselor statului.

Falia economică dintre Europa și SUA e deja binecunoscută și se lărgește continuu; Europa a rămas în urmă nu numai în ce privește creșterea cererii, dar și în privința investițiilor pentru mărirea productivității, ridicării nivelului de trai și revigorării competitivității.

Europa are nevoie de liberalism economic

Pentru a avea fie și cea mai firavă speranță de a se ridica din această mocirlă economică, Europa are nevoie de o doză de liberalism economic pentru a-și debloca piețele, cât și de o integrare economică mai aprofundată la nivel continental pentru a-și dezvolta acel gen de piețe vaste și aprofundate de capital și servicii care-i conferă Americii un avantaj enorm.

Problema rezidă în faptul că aceste două imperative economice trag în direcția opusă aceleia în care tinde să împingă sentimentul politic marile țări ale UE.

Mai mult dinamism bazat pe piață înseamnă mai puțină reglementare referitor la piața muncii, la capital, la bunuri și servicii. Obsesia UE de a-și reglementa strict tehnologia pentru a o menține sub control e un factor major care contribuie la starea sclerotică a productivității europene.

Iar în vreme ce economia revendică mai multă libertate pentru a se putea dezvolta, alegătorii trăiesc într-o epocă în care nesiguranța accelerează.

Ce-și doresc alegătorii din Europa

Ei își doresc mai multă protecție. Acele partide populiste presează nu numai pentru a-i restrânge establishment-ului de stânga influența, ci și pentru a conserva, ba chiar a consolida, protecțiile sociale costisitoare în materie de muncă, pensie, sănătate și educație.

Confruntate cu un viitor nesigur, cu accelerarea inteligenței artificiale, cu schimbări geopolitice care au scumpit energia și au diminuat piețele de desfacere, ele își doresc mai multă protecție, nu mai puțină.

Aceeași problemă e valabilă și în cazul celeilalte necesități economice a continentului: o mai bună integrare și îndepărtarea barierelor naționale din calea fluxurilor de investiții și capital. Sentimentele naționaliste sunt în ascensiune și alegătorii vor să-și consolideze frontierele și economiile naționale după decenii în care i-au cedat autoritatea în domeniu birocrației centralizate a UE.

În Europa democrația iliberală și economia iliberală merg mână în mână. Noii populiști nu ne-o vor da pe una fără a ne-o da și pe cealaltă.

(Articol de Gerard Baker, WSJ; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)