Laura Codruța Kovesi este păzită de SPP, deși nu mai are dreptul, așa cum a spus și ministrul Internelor, Carmen Dan. Recent, fostul șef al DNA a fost cu un ofițer SPP în vacanță, la Viena, potrivit mai multor surse, citate de Antena 3.
Amintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni seară, la Antena 3, că „la MAI nu s-a primit până nicio solicitare de repartizare a unui aghiotant pentru doamna Kovesi”. Mai mult, demnitarul a explicat și de ce a avizat negativ cererea Laurei Codruța Kovesi pentru a obține protecția SPP. Cererea trebuie să obțină avizul membrilor CSAT, pentru că numai așa se poate da o derogare de la lege, deoarece Kovesi nu mai este procuror-șef al DNA.
„Nu am fost de acord cu acea solicitare(...). În CSAT nu s-a purtat această discuție”, a mai spus ministrul, în aceeași emisiune.