Cel mai titrat antrenor de fotbal român, Mircea Lucescu, este favorit pentru preluarea Naționalei, anunță FRF.
Mircea Lucescu, antrenorul român cu un portofoliu impresionant, a fost ofertat de două ori de FRF pentru a prelua banca tehnică a României, au dezvăluit surse din interiorul Federației Române de Fotbal
Lucescu a refuzat FRF de două ori din motive diferite
Lucescu s-a aflat de două ori pe lista FRF (Federația Română de Fotbal) pentru a prelua banca tehnică a echipei naționale a României.
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF, susține că Lucescu a fost ofertat de două ori de către Federația Română de Fotbal. Însă „Il Luce” a refuzat de ambele dăți. Vochin susține că FRF a încercat prima dată să-l convingă pe Mircea Lucescu să preia banca tehnică a naționalei României în octombrie 2014, atunci când Victor Pițurcă a părăsit postul de selecționer. La acel moment „Il Luce” se afla sub contract cu Șahtior Donețk și a declinat oferta.
Astfel, locul lui Victor Pițurcă a fost luat de Anghel Iordănescu. După plecarea lui „Tata Puiu” de pe banca „tricolorilor”, Federația Română de Fotbal a revenit cu o nouă ofertă la Mircea Lucescu, în mai 2016. FRF a plecat cu buzele umflate, fiind refuzată, chiar dacă de data asta „Il Luce” era liber de contract. Antrenorul a ales să accepte oferta de la Zenit Sankt Petersburg.
„La Mircea Lucescu au fost de două ori încercări de a-l aduce la Federaţie şi de două ori a refuzat. Prima oară a fost când a plecat domnul Piţurcă şi a doua oară a fost când i s-a terminat contractul domnului Iordănescu. Astea sunt momentele despre care ştiu eu că s-a discutat cu Mircea Lucescu”, a dezvăluit Andrei Vochin la Telekom Sport.
Lucescu a antrenat Naționala între 1981–1986. „Las generația tânără”
Mircea Lucescu a ocupat banca tehnică a selecționatei țării, în perioada noiembrie 1981 – octombrie 1986, atunci când se afla la începutul carierei de antrenor principal.
Actualul antrenor al lui Dinamo Kiev a explicat și de ce nu s-a mai întors ca selecționer al României. „Las generația tânără, să nu mi se reproșeze că blochez ascensiunea tinerilor. La meciul cu Irlanda de Nord, România a fost din nou ghinionistă, cu un portar formidabil, nu cred că mai repetă rezultatul ăsta prea curând, un noroc incredibil. E și lipsa de concentrare a jucătorilor noștri pe final, se întâmplă des”, s-a confesat reputatul antrenor la Digi Sport, în toamna trecută.
Sursa: Pro Sport