Această pandemie este tipicul ‘accident al istoriei’. Un precedent, ca să înțelegem mai bine, a fost Sarajevo: un loc îndepărtat, un fapt neașteptat, brusc și dramatic, dar care nu a fost perceput imediat ca atare, ci la scurt timp după Marele Război și sfârșitul Belle Époque și, odată cu aceasta, căderea vechii Europe. Istoria nu se repetă prin identități perfecte, dar ‘accidentele’ reapar întotdeauna”. Se poate spune că, în cartea sa „Cele trei profeții”, Giulio Tremonti a prevăzut totul. Sau aproape totul. Coronavirusul, situația de urgență sanitară și criza economică generată de acesta au scos la lumină întregul sistem. Lumea pe care o știam până ieri se prăbușește.

 

Reporter: A luat sfârșit era globalizării și a piețelor „drogate” de finanțare?

 

Giulio Tremonti: Noul Sarajevo: un loc îndepărtat, în interiorul Chinei, scânteia „malefică” eliberată de întâlnirea dintre două civilizații, una rurală cu obiceiuri și tradiții milenare și una ultra-modernă. Dacă te uiți pe Google Maps, harta luminoasă a lumii, coasta pare foarte strălucitoare, în timp ce interiorul este o suprafață nelimitată fără lumină, rurală, dar cu cel puțin o jumătate de miliard de oameni înăuntru. Din hartă înțelegi că virusul nu a ieșit dintr-un laborator științific, ci cu siguranță dintr-un laborator social, din încrucișarea forțată dintre trecut și viitor. De aici, virusul urmează Drumul Mătăsii, trece printr-un loc simbolic, precum Iranul, ajunge în Europa și, de aici, în Occident. Pe vremuri, pandemiile, ca și ciuma, mergeau încet, cu șoarecii și cu puricii. Aceasta, mai modernă, a avut o răspândire instantanee. Așa cum Sarajevo a pus capăt Belle Époque, astfel această pandemie pune capăt celor treizeci de ani de aur ai globalizării și ai produsului „iluminat” de cea care a fost ultima „ideologie” a secolul al XX-lea, „il mercatismo” (tendința economică și politică de a respecta pe deplin logica liberală a pieței, fără a adopta nicio măsură de protecție): ideea că piața divină, care este totul și face totul. Așa cum vechea lume era „liberté, égalité, fraternité”, tot așa este și lumea succesivă, o lume care acum se dovedește a fi efemeră, a fost „globalism, piețe, valute”. Folosind un limbaj de pandemie, în „Promessi sposi” („Logodnicii”, de Alessandro Manzoni), Don Ferrante se întreba: „Ciuma este substanță sau accident?” și spunea: „Nu este substanță, nu este accident”. Sunt unii care consideră pandemia drept o „tragedie biblică”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE