Igor Grosu: Cetățenii Moldovei au câștigat alegerile în fața presiunilor externe și au ales viitorul european

Igor Grosu: Cetățenii Moldovei au câștigat alegerile în fața presiunilor externe și au ales viitorul europeanSursa foto: Facebook/Igor Grosu

Republica Moldova. Victoria PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie nu este doar o realizare a formațiunii, ci a întregului popor moldovean, care s-a ridicat împotriva presiunilor externe și a ales calea europeană a țării. Afirmația a fost făcută de președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, după rezultatele alegerile preliminre anunțate de CEC. 

„Cetățenii Republicii Moldova au câștigat o bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de învins. Nu doar PAS a câștigat alegerile, au câștigat oamenii. A fost o luptă extraordinar de grea. Federația Rusă a aruncat în luptă tot ce are mai murdar: tone de bani, tone de minciuni, tone de ilegalități. A folosit infractori pentru a ne transforma toată țara într-un spațiu al infracționalității. A umplut totul cu ură. Noi am venit în luptă cu ce avem mai sfânt, oamenii. Oameni cu fruntea sus, cu inima demnă și cu multă dragoste de neam”, a afirmat Grosu, evidențiind curajul și determinarea cetățenilor care s-au prezentat la vot”a menționat Grosu.

Sursa foto: Facebook/Igor Grosu

Grosu a menționat că datorită majorității obținute va continua implementare reformelor.

„PAS are majoritate parlamentară, o majoritate proeuropeană doar pentru că voi ne-ați oferit această încredere și această șansă. O a doua șansă, aș spune, pentru că știm și înțelegem că mulți nu au votat pentru partid, ci pentru viitorul european al țării și pentru a proteja țara de o majoritate prorusă”, a declarat liderul partidului cu cel mai înalt scor electoral la alegerile parlamentare.

Potrivit lui Grosu, prioritatea principală rămâne integrarea europeană.

„Vom oferi Președintei Maia Sandu tot sprijinul parlamentar necesar pentru a îndeplini împreună acest obiectiv. Mai mult decât atât, suntem conștienți că trebuie să accelerăm transformările începute și să începem și alte reforme complicate, dar necesare, pe care nu am reușit să le implementăm în primul mandat”, mai susține liderul PAS.

Angajamentul de a guverna pentru toți cetățenii

Liderul PAS și-a reiterat angajamentul de a guverna „pentru toți moldovenii, indiferent cu cine au votat”.

„Dacă Moldovei îi va fi bine, tuturor moldovenilor le va fi bine, indiferent cu ce partid au votat. Vă rog – pe toți, din toate echipele, din toate regiunile – să construim punți între noi și să muncim pentru binele comun”, a conchis Igor Grosu.

După centralizarea datelor din 99,91% dintre procesele-verbale, rezultatele preliminare arată: PAS – 50,16% (791.042 voturi), Blocul Patriotic – 24,19% (381.489 voturi), Blocul Electoral „Alternativa” – 7,97% (125.660 voturi), Partidul Nostru – 6,20% (97.849 voturi), Partidul PPDA – 5,62% (88.675 voturi).