Igor Dodon, declarat PERSONA NON-GRATA în mai multe localităţi din Republica Moldova

Igor Dodon, declarat PERSONA NON-GRATA în mai multe localităţi din Republica Moldova

Un grup de primari din sudul Moldovei l-au declarat pe candidatul la funcţia de preşedinte, Igor Dodon, persona non-grata în localităţile pe care le conduc.

"Suntem obligaţi să ne apărăm localităţile de un candidat mincinos, cum este candidatul PSRM, Igor Dodon. Minciuna şi dezinformarea pe care le lansează Dodon pun în pericol corectitudinea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi dreptul constituţional al cetăţenilor la informare corectă”, a declarat primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, în cadrul unei conferinţe de presă de vineri, transmite agenţia Infotag citată de jurnal.md.

Potrivit lui, sistemul corupt din Moldova trebuie demontat, iar prima piesă, care trebuie schimbată, este preşedintele.

"Avem nevoie de un om devotat naţiunii, care să fie instruit suficient, să aibă caracter, să aibă abilităţile necesare pentru a conduce ţara. În viziunea mea, Maia Sandu este cel mai puternic politician, pe care l-am avut de când am pornit pe calea independenţei, consecvent, tânăr, pregătit bine”, a menţionat Răileanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a fost susţinut de primarul comunei Abaclia, Victor Niculiţă, şi de primarul satului Sadaclia, Vasile Baciu. Ei au făcut un apel către colegii lor din alte localităţi "să-şi protejeze alegătorii de un mincinos, de Igor Dodon, candidatul oligarhului Plahotniuc şi al sistemului corupt din Republica Moldova”.

"Doar protejând oamenii de un mincinos, le oferim şansa să aleagă un preşedinte integru, un preşedinte pentru popor”, au subliniat primarii care au îndemnat oamenii să iasă masiv la vot şi "să facă alegerea pe care le-o dictează conştiinţa”.