Petrecuse în fruntea statului 13 ani (3 ani ca președinte al Cehoslovaciei și 10 ca președinte al Cehiei) și fusese, cu adevărat, ”regele-filozof ” al epocii noastre. Altul ca el, nu mai știu. Într-un discurs ținut în septembrie 2002 la New York City University, Havel a mărturisit că se simte schimbat față de cel care era cu ani în urmă, în 1990, cînd a venit în SUA ca proaspăt președinte al tocmai eliberatei Cehoslovacii. Să-i dăm cuvîntul și să-l lăsăm să ne uimească: „Deși ar fi fost de așteptat ca această experiență bogată să-mi dea din ce în ce mai multă încredere în mine, siguranță și ștaif , s-a întîmplat exact invers. În acest timp, am devenit în bună măsură mai puțin sigur pe mine și în mare măsură mai umil. Poate n-o să credeți asta, dar pe zi ce trece simt din ce în ce mai mult că am trac, în fiecare zi mă tem tot mai mult că nu o să fiu la înălțimea funcției mele sau că o să dezonorez această funcție. Mi-e din ce în ce mai greu să scriu discursuri și cînd le scriu mi-e din ce în ce mai teamă că  mă repet iarăși și iarăși. Din ce în ce mai des, mi-e teamă că o să dezamăgesc teribil, că o să dovedesc lipsa mea de calificare pentru această  funcție, că în ciuda bunei mele credințe o să continuu să  fac greșeli din ce în ce mai mari, că o să încetez să mai merit încredere și, prin urmare, că o să pierd dreptul să fac ceea ce fac. În timp ce alți președinți, mai tineri ca mine în ceea ce privește anii pe- trecuți în funcție, gustă cu plăcere fiecare ocazie de a se întîlni unul cu celălalt sau cu alți oameni importanți, de a apărea la televizor și de a ține discursuri, pe mine toate astea mă  fac să fiu din ce în ce mai temător. Uneori mă feresc deliberat chiar și de ceea ce ar fi trebuit să primesc ca pe o bună împrejurare, ca pe o ocazie favorabilă, din teama irațională  că  voi irosi această ocazie sau chiar că  voi prejudicia o cauză bună. Pe scurt, par a fi din ce în ce mai nesigur și asta chiar în propriii mei ochi. Pe măsură ce am tot mai mulți inamici, în mintea mea le dau din ce în ce mai multă dreptate și astfel devin cel mai aprig inamic al meu. Cum să explic această evoluție, complet neașteptată, a personalității mele? Probabil că o să mă gîndesc la asta tot mai mult odată ce nu o să mai fiu președinte, ceea ce se va întîmpla la începutul lui februarie, atunci cînd voi avea timp să mă retrag pentru o vreme, să iau distanță  față de politică și, ca om din nou liber, să încep să scriu ceva diferit de discursuri politice.“ Cu aceste gînduri, Havel a părăsit istoria politică a Europei.

Mi-amintesc bine starea mea de atunci, deși au trecut atîția ani și atîtea alte pasiuni. Eram trist. Pur și simplu trist, ca și cum aș fi pierdut un frate. Cu Vaclav Havel, pleca în cărțile de istorie un ”spirit-al-unei-epoci”, spiritul dizidenței anticomuniste central-europene. În urma lui Havel a rămas un standard, a rămas poate chiar o doctrină moral-politică, dar a rămas, mai ales, amintirea unui vis împlinit. Contrar tuturor tîmpeniilor care se spun la televizor, un intelectual poate conduce o țară! O poate conduce admirabil, chiar. Visul regelui-filozof, vechi de la Platon încoace, s-a împlinit chiar în vremea noastră. În 2003, încheiam textul cu următorul post-scriptum: ”Pentru a evita o depresie adîncă sau o enervare metafizică puternică, sugerez celor care se gîndesc la Havel să nu se gîndească, în același timp, la România.” Mențin sugestia, iată, și 11 ani mai tîrziu.

 

 

Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa [email protected]. Vă mulţumim pentru înţelegere.