Un reportaj cutremurător despre leproșii din Românai publica, sub titlul „Leprosul care a evadat”, Realitate Ilustrată din 13 iulie 1933. Articolul, pe care-l publicăm în româna de atunci, conține și o poveste de dragoste între leproși:
Leproşii...
Ce ştim noi despre „ei”? Că erau, ca Lazăr, din Evanghelie, acoperiţi cu ulcere şi de plăgi; că erau cândva culcaţi de vii în coşciuge, ca să li se cânte psalmii morţilor, că au fost totdeauna alungaţi din cetăţi şi din sate, că putreziau pe drumurile pustii, că până şi pasările sburau văzându-i, ca de nişte sperietori...
Apoi, călătorii povestesc că sunt mii de leproşi în China, Indochina, în Indii, Madagascar, Hawai... Reporterii străini au văzut leproşii din puşcării. Se zice că şi în Europa sunt vre-o 10.000. Aproape o jumătate de zi m ’am ţinut după cei patru leproşi...
Cel pe care-1 cunoscusem în tren, mi-a vorbit de un mormânt, de lângă lagărul lor, acoperit de curând cu flori proaspete.
— Era o fată... O fată de 23 de ani, frumoasă...
Cum s’a contaminat oare de lepră, fata care zace acum în mormântul de lângă lagărul-leprozerie? O prietenă, un iubit?
Poate că şi-a pus la gât, un colier din cele pe care le vând arabii în Orient, şi turiştii le aduc ca suvenir.
La început, îi apăruseră pete pe trup, apoi febră; Avea pe atunci 16 ani. Doctorul, ca mai toţi doctorii europeni, nu recunoscu la început lepra.
Figura, după cum spunea mama sa, i se umflă. Cearcăne şi pungi îi apărură sub ochi. Nările i se lărgiră. Genele îi căzură, fir cu fir. Părul i se deslipia, în smocuri.
Într’o zi, fata apropie mâna de o sobă încinsă; vârfurile degetelor sfârâiră, arse, dar ea nu simţi nici o durere.
Apoi, umflături îi apărură pe trup, pe membre, pe faţă, pe mâini. Aceste umflături, numite leprome, ulcerau. Răni oribile i se deschiseră la picioare şi pe dosul palmelor.
Recomandările noastre
