După ce în istoria omenirii am avut parte de două mari reforme ale calendarului avem parte, astăzi, de o nouă reformă a calendarului astrologului cu șase case. Deși, după adoptarea calendarului iulian, s-a vorbit de ultimul an al dezordinii, tragem speranță să ne aflăm din nou în aceeași paradigmă. Potrivit acestui nou calendar, nația română urmează a omagia în luna mai Revoluția din decembrie 1989. Așa fiind, nu putem decât să ne bucurăm că Revelionul vine anul acesta mai devreme, undeva pe 25 mai.
Bucuria aceasta pare deplin împărtășită de politicienii opoziției care, în acord cu noul calendar, au înlocuit urătorii ajunului sărbătorilor de iarnă cu urlătorii de profesie. Costumați în blugi rupți și tăiați, aceștia au schimbat tradiționalele pluguri și clopoței cu deja obișnuitele bâte și pietre. Cu acestea îi aleargă pe cei aflați vremelnic la guvernare, dar nu și la putere, dorindu-le grabnică plecare spre pușcăriile patriei. Urările răcnite de aceste grupuscule scăpate de sub orice control medical par a sărbători și ele îndemnurile liderilor lor, acelea de a trăi în cete, pe plaiurile scăpate de orice formă de proprietate privată.
Euforia i-a cuprins deopotrivă și pe guvernanții noștri. Scăpați de chinurile programelor de guvernare, ce au reprezentat mult prea demult votul cetățenilor, ne tot amăgesc cu capătul dreptății precum cei de acum două decenii ce ne îndemnau să așteptăm luminița de la capătul tunelului. Atât doar că nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas, nu au realizat că partajarea puterii pe alte căi decât cele democratice nu se poate face după principiul ce este al tău este și al meu, iar ce este al meu este numai al meu. Nu au înțeles nici acum că lăsarea Statului Paralel, cu sergenții lor mesianici, vorba maestrului Cristoiu, și măscăricii controlați de aceștia, să zburde liberi prin tot ce înseamnă Stat Român, cu paradeli, protocoale și tot felul de astfel de nemernicii, fără nicio răspundere reală și fără niciun fel de opreliște, pe fondurile și resursele bugetului național, arată lumii doar neputința lor.
Și toate se întâmplă pentru că în societate, de mai bine de zece ani, lipsește cu desăvârșire cheia de boltă a siguranței cetățeanului, lăsat pradă haosului legislativ, impreciziei justiției, mofturilor ori fetișurile unuia sau altuia dintre cei proțăpiți prin funcții în care au ajuns prin concurs … de împrejurări. Certitudinea și previzibilitatea pe care cetățenii o așteaptă de la orice organ de stat, pe care îl plătește din banii săi, este departe de a fi măcar în apropiere de normalitate: taxele sunt incerte, și de aici acuzații de evaziune fiscală, sarcinile funcționarilor sunt incerte, și de aici abuzurile în serviciu, judecățile din instanțe sunt o adevărată alba-neagră și se completează periodic cu norme, martori sau plicuri, care mai de care mai secrete și alte minunății de același gen. În tot acest peisaj lugubru, cetățenilor le rămâne votul. Dar nici el nu a adus altceva decât impresia că speranța lor a fost deșartă și că inutilitatea ștampilei sale este mai mult decât vădită. Iar aceasta, pentru că alegerile au adus viorei și viorici, tudoși și tudorei sau tot soiul de luptători cu vorba, dar mai deloc cu fapta.
Toate acestea ne amintesc de povestea lui Plutarh, în care cineva care admira o pictură ce îi înfățișa pe spartani măcelăriţi de atenieni a exclamat: „Viteji mai sunt atenienii!”, iar un spartan a spus: „Da, în tablou”.
Morala este că imaginea în care coaliția cea mult votată de noi se luptă cu Statul Paralel, cel care se pregătește cu entuziasm să-l împuște de Crăciunul din luna mai pe Dictatorul cu Mustață, după un proces la fel de echitabil ca al prea-iubitului său antecesor, este … doar un tablou.
Recomandările noastre
