Ianis Hagi și-a criticat dur echipa! „Mentalitatea noastră trebuia să fie mai bună de la început” De ce a răbufnit fotbalistul
- Emma Cristescu
- 4 noiembrie 2021, 23:35
Ianis Hagi se laudă cu un succes formidabil după ce a egalat pentru Rangers în meciul cu Brondby din grupele Europa League, 1-1 scor final.Fotbalistul și-a criticat aspru echipa pentru atitudinea nepotrivită.
Ianis Hagi (23 de ani) a adus rezultate impresionante în meciul cu Brondby. Sportivul a transmis un mesaj dur pentru colegii săi după ce i-a acuzat că nu au luptat cu toate forțele.
Ianis Hagi a ținut morală echipei
„Este doar un egal, am venit aici ca să câștigăm dar nu am făcut-o. Este Europa League, este o competiție dificilă dar voiam să câștigăm. (n.r. - Ce instrucțiuni ai primit când ai intrat pe teren?) Ca de obicei, să creez ocazii pentru echipă, să șutez la poartă, să aduc mingea în careu, ceea ce trebuie să facă un număr 10.
Mentalitatea noastră trebuia să fie mai bună de la început. Suntem Rangers. Trebuia să venim aici să câștigăm, nu să așteptăm repriza a doua să atacăm. Măcar am luat un punct, acum trebuie să câștigăm ultimele 2 meciuri ca să ne calificăm. Voiam să fim într-o poziție mai bună în clasament înaintea meciului cu Sparta Praga, dar trebuie să câștigăm.
Meciul este pe Ibrox, știm că fanii vor fi cu noi, ne vor ajuta și ne vor împinge de la spate. Trebuie să câștigăm.
Suntem angrenați în 3 competiții, trebuie să avem o mentalitate de învingători când ieșim pe teren, nu să așteptăm să dea gol adversarul și abia apoi să încercăm să câștigăm. De-acum sper să înscriem primii. Ca să fiu corect, echipa a reacționat mereu bine și a revenit, trebuie să spunem asta, dar suntem Rangers și vom evolua mai bine de atât!”, a declarat Ianis Hagi după meci, potrivit gsp.ro
Un fotbalist memorabil
Mezinul familiei Hagi a intrat pe teren în minutul 56 la scoțieni unde și-a pus amprenta asupra jocului. Acesta a adus un punct formației lui Gerrard la capătul unei acțiuni colective greu de uitat.
Joe Aribo și Ryan Kent combină rapid în dreapta, iar englezul continuă cu o pasă pe poziție viitoare. Ianis a dat lovitura și i-a uimit pe microbiști: șut cu dreptul, în diagonală, imparabil!
„Ianis Hagi, un jucător pentru momente importante”, a exclamat comentatorul BT Sport.
După 4 etape, Rangers e pe 3 în grupa A din Europa League, la egalitate de puncte (4) cu ocupanta locului secund, Sparta Praga, echipa tot din România, formată de Florin Niță.
Ianis Hagi nu mai marcase pentru Rangers din 13 august, de la un Rangers - Dunfermline 5-0 (Cupa Ligii) și se pare că reușitele spotive nu au luat sfârșit.