IA ajută la propagarea știrilor false. Marile grupuri media cer măsuri urgente

IA ajută la propagarea știrilor false. Marile grupuri media cer măsuri urgenteInteligență artificială. Sursa foto: Arhiva EVZ

Inteligența artificială ajută la propagarea știrilor false. Mai multe organizații de media prestigioase au solicitat reglementarea urgentă a domeniului inteligenței artificiale.

Mai multe grupuri internaţionale de media renumite, între care AFP, The Associated Press şi Gannett/USA Today, au făcut apel la liderii politici şi responsabilii din domeniul reglementării inteligenţei artificiale în vederea elaborării unui cadru juridic privind utilizarea IA în domeniul informaţiilor, într-o scrisoare publicată miercuri, citată de AFP.

Aplicațiile IA produc erori și propagă fake news

Scrisoarea deschisă are în total 10 semnatari, între care agenţii internaţionale de presă cunoscute - Agence France-Presse (AFP), The Associated Press (AP) -, agenții de fotografie (Getty Images, European Pressphoto agency - EPA), dar şi organisme profesionale cum sunt European Publishers' Council, National Press Photographers Association, National Writers Union, News Media Alliance, The Authors Guild, precum şi grupul american de media Gannett/USA Today Network, arată sursa citată.

„Susţinem progresul şi folosirea responsabilă a IA generative, estimând totodată că trebuie elaborat un cadru juridic pentru a proteja conţinuturile care alimentează aplicaţiile ce folosesc IA, menţinând în acelaşi timp încrederea publicului în media", afirmă co-semnatarii scrisorii.

„Chiar în absenţa relei intenţii, numeroase aplicaţii ale IA generative şi modele de limbaj produc erori factuale şi informaţii fictive, pe lângă propagarea de prejudecăţi", subliniază aceştia.

Conținuturile generate de IA să fie semnalate clar

De aceea, semnatarii susţin adoptarea de măsuri de reglementare cât mai urgent. Aceștia solicită în special „transparenţă" în privinţa metodelor de „antrenare" a IA. Este cerut în mod explicit şi acordul „titularilor de drepturi de proprietate intelectuală" înainte de a utiliza conţinuturi cum ar fi fotografii sau articole de presă pentru instruirea IA generative.

Inteligența artificială creează panică printre angajați

Sursa foto: Pixabay

În egală măsură, semnatarii scrisorii insistă şi ca toate conţinuturile generate prin intermediul IA să fie semnalate şi identificate în mod clar.

Organizațiile de media pledează, de asemenea, pentru eliminarea dezinformării de către furnizorii de IA. „Furnizorii de modele generative de IA să ia măsuri pentru a elimina prejudecăţile şi dezinformarea din serviciile lor".

„Susținem fără rezerve eforturile guvernelor și grupurilor din industrie (n.r. - de informații) în vederea creării unui set de standarde globale consistente, care să fie aplicate dezvoltării și implementării IA", mai argumentează aceștia în scrisoarea lor de protest.