Inginerul Simion Dascălu, directorul Centrului European de Afaceri, Inventică și Cercetare, a explicat pentru EVZ că Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nu protejează suficient drepturile de autor, ci se concentrează pe activele (resursele) și pasivele (datoriile) societăților. Aceast viciu legislativ deschide calea prin care invențiile sau tehnologiile din uzinele României care au intrat în faliment în epoca post-decembristă au fost „sifonate” de „băieți deștepți”.

Un principiu de drept spune că unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem, însă acest percept de pe vremea romanilor nu acționează întotdeauna în beneficiul dreptății. Că justiția nu se confundă cu dreptatea o știe Simion Dascălu. Pilot de aviație civilă și inventator, el își dispută în instanță cu Institutul Național de Cercetare Dezvolare pentru Microtehnologie – IMT drepturile de proprietate intelectuală pentru o invenție care ar putea putea trimite o tehnologie românească pe Marte. Este vorba despre Microshields – un scut care protejează navele spațiale de micro-meteoriți și praf cosmic. Agenția Spațială Europeană (ESA- European Space Agency) urma să folosească invenția într-o misiune către Marte. Dascălu își dispută „paternitatea” invenției cu institutul cu care colabora pentru a o pune în practică.

Disputa a ajuns din instanța civilă la Curtea Constituțională, unde se va tranșa neconstituționalitatea Legii insolvenței. Prin exploatarea acestui vid legislative multe invenții românești s-au „teleportat” către alți beneficiari.

„Rețeta” jafului din industrie

„Pe scurt este vorba despre un genocid la nivel național printre firmele românești de când există această lege, prin faptul că absolut toate drepturile de proprietate intelectuală și proprietate industrială, (cercetările, tehnologia, fondul de know-how și utilajele speciale aferente acestora) au fost ignorate la evaluarea făcută de cei numiți de instanțe administratori judiciari”, arată inginerul.

Drepturile de proprietate intelectuală, incluzând și drepturi de proprietate industrială, sunt active intangibile și prezintă interes pentru multe corporații multinaționale pentru a fi preluate la costuri mici și revândute.

„În cazul Legii nr.85/2006 nu s-a prevăzut vreo normă legală specială care să reglementeze situaţia drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând debitoarei şi, cu atât mai puţin, a drepturilor autorilor şi al realizatorilor, ceea ce face ca în cadrul procedurii de insolvenţă acestea aparent să fie nesocotite, dar faptic aceste drepturi sunt însuşite în mod fraudulos de către firmele de insolvenţă fără evaluarea acestora precum sunt activele fixe ale debitoarei”, a susținut inginerul Simion Dascălu în fața CCR.

Cele mai râvnite bunuri ale unei întreprinderi

Valoarea drepturilor de proprietate intelectuală este de sute de ori mai mare decât banii care se pot obține din valorificarea activelor imobiliare, din vânzarea de echipamentelor sau a utilajelor, explică inginerul Simion Dascălu.

„Republica era fabrică de țevi, era laminor de fapt. Dar țevile alea erau din oțeluri speciale. Ei făceau țevile de la tancuri, de la tunuri. Tu dacă n-o mai ai pe aia (n.r. – propritatea intelectuală) nu poți să faci nici tancuri, nici tunuri, nici obuziere, nimic! Beneficiarul lor era Ministerul Apărării. Republica avea tehnologie pentru așa ceva. Apoi, toată tehnologia pentru industria petrolieră era la ei: toate țevile de foraj se făceau acolo. După aceea, făceau țevile de foraj pentru toate țevile de foraj de pe toate sondele, inclusiv pentru forajul submarin: cu alea s-au dus în larg, că aveam și noi două platforme de foraj. Prăjina de foraj (n.r. – folosită pe platformă) este o conductă din bucăți de țeavă, care se filetează la fiecare capăt. Filetul ăla trebuie făcut într-un anume fel, să nu curgă – ca idee. Acea tehnologie o aveai, că acea țeavă – ca și la tun – nu ruginea, trebuia să funcționeze sută de ani, da? Ei, o asemena tehnologie nu o găsești pe stradă. În plus, (Republica – n.r.) făcea tot ce era nevoie pentru industria chimică, țevile necesare pentru rafinării. Mai făcea și tehnologiile pentru industria nucleară. La toate astea existau invenții. Unde sunt astea acum?”, se întreabă, retoric, inginerul Simion Dascălu.

Un prejudiciu irecuperabil

„La Nicolina Iași, ăia făceau buldozere și excavatoare, dar făceau și tancuri de exemplu: aia era fabrica principală de produs tacuri. Brevetele și cu tehnologiile – e vorba de matrița cu ajutorul căreia se toarnă turela de la tanc – au ajuns în Polonia. Uzina ARO, de la Slatina, asta a fost luată pe bucăți. Aceste uzine, aceste <firme> ale statului care au fost desființate – la acest moment Republica este în lichidare – aveau proprietate intelectuală: brevetele, tehnologiile, drepturile de autor. Tehnologiile erau trecute în niște desene, în niște proiecte, că altfel nu aveai cum să le faci. Aveau utilaje dedicate, cu ajutorul cărora realizau procese și procedee de fabricație deosebit de complicate. Toate astea reprezintă drepturi de know-how și de tehnologie, pe care nu ți le dă nimeni, niciodată, decât dacă furi fabrica din altă parte”, explică Simion Dascălu.

Capitolul legat de proprietatea intelectuală atunci când vine vorba de materia insolvenței nu se regăsește în legislația românească, adică în legea 85/2014, arată inginerul.

„În toate legislațiile – din SUA, din Marea Britanie, din Europa, de unde vreți – are între 12 și 25 de articole numai capitolul pentru proprietate intelectuală. Acest capitol spune judecătorului și firmei de insolvență – lichidatorului – ce trebuie să facă cu proprietatea intelectuală și cu drepturile de autor. Și după aceea (n.r. – legea prevede) cum trebuie să le tranzacționeze. La noi, nu există!”, spune Simion Dascălu.

Invenția care putea duce numele României pe Marte s-a oprit în instanță

Inginerul Simion Dascălu dezvăluie si cum anume este exploatată această „scăpare” din legea insolvenței de către lichidatori.

„Primul lucru pe care îl iau (lichidatorii) sunt aceste lucruri, invențiile. Se duc la biroul de documente tehnice și își iau de acolo tot. Nu le declară la judecătorul sindic (n.r. – magistrat cu atribuţii speciale în cadrul procedurilor de faliment şi insolvenţă), dar după ce se declară firma în faliment se duc la autorii respectivi să le ceară rezultatele de cercetare – cum e cazul nostru (al Microshields – n.r.). După aceea le tranzacționează în interesul unor persoane care se numesc practicieni în insolvență. Acest practician în insolvență zice că în Lege – ei așa spun! – răspunderea lichidatorilor și a administratorilor judiciari este limitată numai la prejudiciile prevăzute în Legea 85/2006 sau cea din 2014. (Ei spun că – n.r.) nu răspund pentru încălcarea oricărei alte obligații, cum este cea de a nu fi încălcate drepturile de proprietate intelectuală”, mai explică Simion Dascălu.