Hotărâre la ÎCCJ: Interceptările SRI în dosarele care nu sunt de siguranță națională, declarate nule. Decizia CCR 51/2016 se aplică tuturor proceselor aflate pe rol

Hotărâre la ÎCCJ: Interceptările SRI în dosarele care nu sunt de siguranță națională, declarate nule. Decizia CCR 51/2016 se aplică tuturor proceselor aflate pe rol

Judecătoarele Luciana Mera și Lucia Tatiana Rog, de la Înalta Curte, au consfințit că sunt nule interceptările realizate de SRI în dosarele care nu sunt de siguranță națională.

Cele două judecătoare de la ÎCCJ au decis că punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către SRI atrage nulitatea absolută a interceptărilor și înregistrărilor, astfel încât procesele verbale de redare vor fi eliminate din dosar, așa cum vor fi excluse orice referi la acestea, precum și suporții cu interceptările și înregistrările realizate. Decizia judecătoarelor Mera și Rog a fost luată în dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pe ex-administratorul Tel Drum Marian Fiscuci și pe fostul deputat PSD Adrian Constantin Siminonescu, după ce acesta din urmă, în faza de contestație în camera preliminară, a acuzat nelegalitatea măsurilor de supraveghere tehnică.

Magistrații au stabilit, de asemenea, că Decizia CCR 51/2016 se aplică nu doar pentru viitor, ci tuturor proceselor aflate pe rol, chiar dacă interceptarile realizate de SRI sunt anterioare hotărârii CCR, scrie Luju.ro. Procurorii au recunoscut că măsurile de supraveghere au fost puse în executare cu suportul tehnic al SRI, care a asigurat infrastructura. Or, asta nu inseamna altceva decât implicarea SRI în activitatea de cercetare penală, mai precis, în etapa obținerii probelor. “Legalitatea punerii în executare de către SRI a mandatelor de interceptare are legatură cu procedeul probatoriu și cu calitatea probelor astfel obținute, ceea ce constitutie chiar activitatea vizată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 51/2016”, au stabilit cele două judecătoare.

Prin Decizia nr. 51/2016, Cur tea Constituțională a statuat că dispozitiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în privința sintagmei „alte organe specializate ale statului”, încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, deoarece au permis ca realizarea supravegherii tehnice să fie facută de alte organe decât cele judiciare.

Ne puteți urmări și pe Google News