Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak (84 de ani), este în comă, după ce a fost la un pas de moarte, relatează BBC, citând surse de la Cairo. Mubarak, condamnat în urmă cu două săptămâni la închisoare pe viaţă, se află acum într-un spital militar.
UPDATE 1. Ştirea potrivit căreia Hosni Mubarak, fostul lider egiptean, ar fi în moarte clinică a fost infirmată, conform BBC, de oficiali de securitate şi de personalul medical. Aceştia au declarat că fostul lider a fost în comă, apoi a fost conectat la un aparat de respiraţie artificială, în timp ce medicii încearcau să îi salveze viaţa. UPDATE. După ce a suferit un stop cardiac, fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost transportat de la spitalul închisorii în care se afla la un spital militar din Cairo. Medicii de acolo, citaţi de agenţia Mena News, au declarat că acesta se află în moarte clinică. "Am fost informaţi de către surse din închisoarea în care se află Hosni Mubarak, că inima acestuia a încetat să mai bată şi s-au folosit şocuri electrice pentru a fi repornită", a declarat Adel Saeed, purtător de cuvânt al procurorului, pentru CNN. Potrivit agentiei de presa de stat din Egipt, inima lui Mubarak "a încetat sa mai bata si a fost resuscitat cu un defibrilator".
"Degradarea stării de sănătate a lui Mubarak, victimă a unui atac cerebral", a transmis televiziunea publică. Informaţia a fost confirmată de agenţia oficială de presă Mena. Hosni Mubarak a părăsit penitenciarul Tora, din sudul Cairo, într-o ambulanţă îndreptându-se către spitalul militar Maadi. Fostul preşedinte Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă pe data de 2 iunie, fiind vinovat de moartea mai multor demonstranţi din timpul revoltelor ce au avut loc anul trecut în Egipt. Mubarak este primul lider arab judecat şi condamnat de propriul său popor, în ţara în care a guvernat. Pe data de 11 iunie, starea de sănătate a fostului preşedinte s-a înrăutăţit. A fost nevoie în mai multe rânduri să fie folosit defibrilatorul din cauza unor probleme la inimă. Preşedintele Mubarak a condus Egiptul cu o mână de fier timp de două decenii, până în primăvara anului trecut când egiptenii ai ieşit în stradă şi, după o serie de proteste violente, soldate cu numeroase victime, au reuşit schimbarea regimului. CITIŢI ŞI:
- Fostul dictator egiptean Hosni Mubarak, în stare gravă după ce a fost resuscitat de două ori
- Fiii lui Mubarak, judecaţi într-un proces pentru corupţie
- Hosni Mubarak, în stare gravă la spitalul închisorii
- Mubarak, condamnat la închisoare pe viaţă
- Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak poate scăpa de condamnarea la moarte
- Un Egipt islamist, coşmarul Primăverii Arabe