Exclusiv. Zeci de mii de conturi false l-au transformat pe Călin Georgescu în vedeta TikTok. „Nimeni din România nu știa să facă asta". Noi detalii din Ancheta EVZ

Exclusiv. Zeci de mii de conturi false l-au transformat pe Călin Georgescu în vedeta TikTok. „Nimeni din România nu știa să facă asta". Noi detalii din Ancheta EVZCălin Georgescu. Sursa foto EVZ

Conturi false, poveste ca-n filme. Într-o poveste care zguduie scena politică românească, investigațiile recente arată cum campaniile PNL, USR și ale lui Mircea Geoană au fost deturnate pentru a promova un candidat controversat: Călin Georgescu. Fără ca aceste partide să fie conștiente sau să aprobe acțiunile, mecanisme sofisticate de marketing digital au transformat campaniile lor în platforme de susținere a unei figuri politice asociate cu viziuni extremiste.

Totul a început cu o informație a snoop.ro, care a dezvăluit că o parte din succesul campaniei lui Călin Georgescu provenea indirect din fondurile campaniilor PNL. Deși banii erau destinați promovării valorilor generale, aceștia au fost redirecționați în mod fraudulos către sprijinirea unui mesaj radical diferit. Un proces similar a afectat și campaniile USR și ale lui Mircea Geoană, conform surselor din Ministerul de Finanțe. Am explicat asta în ancheta publicată ieri. Astăzi vă pot da noi elemente din ancheta autorităților.

FameUp, agenția condusă de Ionuț Pătrășcoiu, a descoperit prima utilizarea boților, clonarea conținutului și manipularea algoritmilor pentru a amplifica mesajele pro-Călin Georgescu după apariția unor articole în presă. Inițial, agenția crease campanii pentru PNL (#EchilibrușiSeriozitate) și USR, menite să promoveze civismul și valorile democratice. Totuși, printr-o schimbare subtilă de hashtag-uri și comentarii, aceste campanii au devenit instrumente de promovare pentru Călin Georgescu, după cum semnala și Gândul. Un cadou otrăvit...

Conturi false, hackeri, operațiune fără precedent

Potrivit experților în IT, este posibil ca aceste manipulări să fi fost realizate fie de hackeri extrem de bine antrenați, fie chiar de membri ai echipei FameUp. Sistemul lor bazat pe influenceri și microinfluenceri a permis propagarea rapidă a mesajelor, amplificate de comentarii automate și interacțiuni false. Plus zeci de mii de conturi false.

“Nimeni din România nu știa să facă așa ceva. Nu avem firme care să aibă capacitatea să identifice rapid videourile cu haștaguri precum cel menționat în raportul prezentat CSAT. Am discutat cu oameni care au gestionat peste 20.000 de campanii în România, Spania, Germania și SUA. În tot acest timp, niciun specialist de marketing – fie că lucra pentru cele mai mari branduri din lume sau pentru cele mai renumite grupuri de marketing – nu a reușit să facă ceea ce au făcut cei din spatele lui Călin Georgescu în România. Cu utilizarea boților și a zecilor de mii de conturi false create, aceștia au dat efectiv algoritmul TikTok peste cap.

Nu am mai întâlnit așa ceva până acum. Din păcate, noi, oameni obișnuiți, firme, partide, consultanți, am fost prinși la mijloc în această situație. Vreau să știți că, în acea perioadă, orice postare pe TikTok, chiar și a utilizatorilor obișnuiți, părea să fie hackuită. Ulterior, când am analizat datele, am constatat amploarea acestui fenomen. Era uriaș!”, ne-a mărturisit o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Hackeri

Hackeri. Sursa foto: Pixabay

Un exemplu: campania PNL și conturi deturnate

Ca să înțelegeți amploarea fenomenului #ECHILIBRUSIVERTICALITATE, acesta nu a fost niciodată folosit în TikTok până la momentul lunii noiembrie, când se conturează campania PNL. Era o campanie generică și care trebuia să servească conturării personalității lui Nicolae Ciucă. De la 254 de mențiuni în TikTok explodează pe 24 noiembrie la aproape 6.000 de mențiuni. Toate fiind însoțite de sute de mesaje/per video care îndemnau la vot în favoarea lui Călin Georgescu.

Bună, sau rea, asta a fost gândirea strategică a celor de la PNL. “Cei de la Kensington trebuiau să spună răspicat un lucru: Nu am plătit pentru Călin Georgescu! Cineva ne-a deturnat campania și ne-a folosit resursele. Nu au făcut-o și au lăsat ca speculațiile să curgă”, a spus o persoană din PNL. Personal, pot presupune că cei de la Snoop și Cătălin Tolontan au preferat să dea totul în cârca PNL, ca să acopere faptul că același lucru s-a întâmplat și cu USR și campania lui Mircea Geoană. Dar, tot ce este făcut de mâna omului se află...

Numai că după publicarea materialului de ieri am mai aflat un element! Nu numai campaniile PNL, USR, Mircea Geoană au fost deturnate de echipa de hackeri din spatele lui Călin Georgescu. Ci și postările oamenilor care intrau natural în acest joc. ”Am văzut ulterior prin analiza datelor că în 5 minute după postare, orice video era asaltat de sute de comentarii de la boți”.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursa foto: captură video

Firmă din România sau intervenție străină

Putea o firmă din România să facă așa ceva, l-am întrebat pe cel care m-a ajutat să înțeleg hățișul de conturi din campania online. Răspunsul a fost clar:

„Pot să spun că, pe lângă videoclipurile postate în cadrul FameUp, unde doar campania PNL a utilizat hashtag-ul #EchilibrușiVerticalitate – în timp ce Mircea Geoană a folosit alte hashtag-uri – au existat mii de alte videoclipuri postate de utilizatori obișnuiți care au fost asaltate de comentarii ce promovau candidatura lui Călin Georgescu. Aceste comentarii, generate într-un număr copleșitor, aveau un efect manipulator. Atunci când un utilizator obișnuit vedea sute sau chiar mii de comentarii pro-Călin Georgescu la un videoclip, alți oameni de bună-credință erau influențați să creadă că există un sprijin real și masiv pentru acesta.

Ca să răspund direct la întrebarea dumneavoastră: da, un procent semnificativ din videoclipurile postate pe TikTok în ultima săptămână înainte de primul tur al alegerilor – videoclipuri normale, realizate de utilizatori obișnuiți și fără legătură cu subiectele politice – au fost ținta acestor boți. Această operațiune a amplificat artificial mesajele politice, afectând percepția publicului într-un mod fără precedent.”.

No comment, cel puțin eu...

Întrebarea la care trebuie să răspundă ancheta autorităților române rămâne una singură: Cine a fost Păpușarul din spatele campaniei lui Călin Georgescu?

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro