Pe 4 martie s-au născut Antonio Vivaldi, Margaret Osborne Du Pont, Miriam Makeba, Jim Clark, Gabriel Gafiţa. În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii de santinelă în eternitate: Gherasim de la Iordan, Pavel şi Iuliana sora lui. Dar, în “Kalendar”, este a patra babă, pe nume Ileana, sau Lia. Dacă este timp frumos şi ţi-ai ales baba această, trebuie să ştii că vei fi plăcut tot anul, va fi armonie şi belşug în familie!
Pentru generaţia mea, 4 martie poate să însemne doar un singur lucru: amintirea teribilului cutremur din 1977, de la ora 9 şi 22 de minute, seara. Cele 55 de secunde fatale!
Parcă a fost ieri! Nu aş vrea să dau curs amintirilor, sunt prea puternice şi bunul Dumnezeu m-a blestemat cu darul să nu uit nimic, să am memorie “cinematografică” - dar cu titlu anecdotic pot să spun că marele cutremur m-a prins, în pat, citind cartea lui Dwight Eisenhower, “Cruciadă în Europa”, apărută, pe atunci, la “Editura Politică”. Pe timpul acela cărţile se vindeau imediat, mi-au trebuit câteva luni ca să fac rost de un exemplar printr-o “cunoştiinţă”. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă americanii au debarcat, sau dacă au câştigat războiul (sic) de atunci nu am mai luat cartea aceea în mână! Tânăra şi frumoasa mea soţie statea pe un fotoliu şi se uita la filmul acela bulgăresc, parcă “Dulce şi amar”, eu nu mă uitam, de atunci, la televizor. Cărţile şi cărţile, apoi cărţile şi VSH, acum cărţile şi DVD. O singură dată în viaţă, Berbeaca mea de soţie nu mi-a comentat ordinul, ci a fugit imediat în braţele mele, în micul hol dintre sufragerie, baie şi dormitor, la o intersecţie de structuri de rezistenţă, blocul era făcut prin cofraj glisant. Asta i-a salvat viaţa. Apoi bibliotecile s-au prăbuşit, unde fusese soţia mea cu câteva secunde mai înainte, aruncând speriate, fâlfâind din pagini, zeci şi sute de cărţi. Televizorul a căzut şi el, pe ecran, pe tub, s-a spart cu pocnet mare, umplând casa cu milioane de steluţe, un fel de poleială argintie. Am pierdut atunci multe lucruri de preţ, servicii de porţelan coajă de ou, aflate în familia mea de cinci generaţii, cristaluri adevărate, strălucitoare, nu imitaţiile cu 24% plumb, care, să ştiţi şi domniile voastre, sunt semi-cristal! S-a salvat doar câte o ceşcuţă, câte un pahar, câte o farfurioară. Apoi, în acea noapte, soarta m-a dus, împreună cu un bun prieten, un genist, inginer militar, prin tot Bucureştiul. Amintiri teribile! Dar, timpul trece şi parcă un drăcuşor seismic îmi spune să citesc din nou aventurile celui de al Doilea război mondial, relatate de Eisenhower!
De atunci, de la marele cutremur, România a început să cadă. Nu se ştie ce s-a pierdut, ce s-a distrus atunci. Se şopteşte, se zvoneşte, se spune… că a fost vorba de oameni! În Bucureşti s-a distrus, parcă la comandă, aproape numai centrul locuit de persoane importante. Au încetat din viaţă mai mult de opt sute dintre oamenii de valoare ai ţării, savanţi, directori de mari întreprinderi, ofiţeri superiori, actori şi cântăreţi de neînlocuit, oameni de media, ingineri, arhitecţi, medici, membrii marcanţi ai serviciilor secrete şi ai partidului. Sigur că toţi oamenii sunt de valoare, dar aceştia puteau să ţină în frâu, prin competenţa lor, pe Ceauşescu şi clica lui.
V-am spus toate acestea dragi lupi, padawani şi hobbiţi pentru că am primit o vizită, târziu, în noapte. Un vecin, un tânăr, Bogdănel, Costel, Ionuţ – nu contează numele, un vecin care a crescut sub ochii mei. Mă pot lăuda că am îndreptat destinul câtorva copii. Nu suficient de mulţi, nu câţi aş fi vrut.
Vecinul meu, hai să-i spunem Ionuţ, are 22 de ani. Este felcer militar, “medic” cum se spune prin filmele americane. Eu m-am ţinut de capul lui să facă şcoala, aşa cum m-am ţinut de capul lui Rică să se ducă la Câmpina, la jandarmi, sau, pe Vlad, la Facultatea de Ecologie. Ei au găsit în mine modelul bărbatului pe care nu-l aveau în familie. Familii destrămate, cu taţi alcoolici. Nu ridic piatra, sunt multe necazurile în viaţă şi nu poţi să judeci pe cel care apucă pe calea alcoolului, sau a drogurilor. Pot doar să-i plâng şi să spun că sunt caractere slabe.
Ei bine, Ionuţ stătea, pe întuneric, lângă gardul meu, pe la două noaptea. Nu îndrăznea să strige, sau să sune la mobil. Căţeii mei, cum altfel, l-au mirosit şi au început lătratul. Am ieşit afară, l-am văzut şi l-am poftit în casă. Şi-a cerut scuze, dar era tare tulburat. Pe scurt, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, Ionuţ a fost solicitat să ia locul altui felcer, într-o unitate care pleacă peste o perioadă scurtă de timp, aşa se spune în termeni militari, în teatrul de operaţiuni. Undeva, departe, unde România şi-a dat cuvântul că va plăti preţul sângelui.
M-a întrebat ce să facă, era o ocazie, nimeni nu-i ordonase nimic, era la latitudinea lui, cel pe care îl înlocuia fusese respins de inspectorul NATO pentru că avea acasă patru copii şi unul pe drum. Acelaşi inspector îl indicase pe el, pe Ionuţ, în loc, pentru că avea un dosar militar excelent, era cunoscător de limba engleză, necăsătorit, al treilea frate dintr-o famile numeroasă.
M-a cuprins brusc o stare de care este greu să vă fac părtaşi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi. Da, în tinereţe am fost în război, într-unul uitat deja, undeva, unde nu aveam ce să caut. Doar ca să plătesc preţul sângelui. Ştiu sentimentul acela puternic, tragic şi glorios, dinaintea bătăliei, când îţi pui lucrurile în ordine, ca să faci o impresie bună celor care aveau să le strângă, dacă nu te-ai fi întors de unde plecai.
Ionuţ mă întreba dacă merită să-şi pună pielea la bătaie pentru clasa asta politică, pentru nenorociţii care ne fură şi ne mint. Haide, haide, i-am spus, te uiţi prea mult la televizor. Dacă te duci la omor, atunci o faci pentru România, pentru tine, nu pentru nişte personaje vremelnice. Chiar aşa, jalnice, cum sunt. O faci pentru că eşti bărbat şi trebuie să treci examenul bărbăţiei, să plăteşti preţul sângelui. Nu pentru o amărâtă de soldă, nu pentru grade şi medalii. În viaţă, în faţa războiului, se aleg bărbaţii de jigodii. Sigur, ne-trebnicii, vorba lui Andrei Pleşu, se îmbogăţesc, au bani mulţi, devin puternici, au impresia că sunt eterni şi aidoma cu zeii, dar sunt doar nişte eunuci spirituali, nu au spirit de bărbat. Bărbaţii plătesc preţul sângelui!
I-am mai spus lui Ionuţ să înveţe în perioada de pregătire medicină civilă, să moşească, pediatrie, să studieze bolile specifice de acolo unde se duce. I-am spus că mai mult decât preţul sângelui, un bărbat adevărat se ilustrează prin mila şi ajutorul pe care trebuie să-l dea văduvei, orfanului, bătrânilor. Sunt programe NATO de ajutorare ale localnicilor, oferă-te voluntar, l-am învăţat pe Ionuţ. Este şi o poliţă de asigurare. Medicii, inginerii şi învăţătorii sunt o armată mult mai puternică decât diviziile de blindate. Aduc bunăstarea, sănătatea, confortul.
Ionuţ a plecat. Astăzi nu l-am mai văzut prin comună. Să-l ajute bunul Dumnezeu, pe el şi pe toţi tinerii din România, fete şi băieţi, că grea viaţă mai au! Gândiţi-vă la asta, acesta este adevărul. Lăsaţi intoxicarea televiziunilor cu generaţia pierdută, şi cu mondenăriile lor cu tot, eu vă scriu din România profundă, cea adevărată, care crede că mâine este, cu speranţă şi cu ajutorul Lui Dumnezeu, o altă zi!
BERBEC Nu sări peste etape, fii organizat şi disciplinat. Trebuie să găseşti echilibrul corect dintre acţiune şi repaos, să dai dovadă de cumpătare şi abilitate. Seara, cumpărături săpătămânale. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent(ă) la noii furnizori sau clienţi. Trebuie să începi să faci economii, fară să-ţi schimbi esenţial felul in care trăieşti – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţa. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la frig, sau la curenţii de aer. Banii sunt bine aspectaţi, poti valorifica obiectele inutile din caminul tau!
TAUR Fiind vorba despre nişte probleme personale, de familie, veştile primite astăzi nu trebuie anunţate în gura mare, prietenilor, ci analizate cu discreţie. Rufele murdare se spală în familie! Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ti face noi prieteni! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Se pare că ai noroc. Atentie insa, norocul este de sticla – cand incepe sa strălucească, se sparge! Încă mai este frig – protejează-ţi în special gâtul.
GEMENI Conjunctura indică un plan sentimental foarte încărcat, cu situaţii noi care pot ridica probleme greu de rezolvat. Nu te repezi, nu te grăbi, analizează situaţia din toate punctele de vedere. Gemenii negustori, sau simpli funcţionari trebuie să-şi îndrepte atenţia către asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite să fie traşi pe sfoară, sau măcar păcăliţi. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia lui Castor şi Pollux care desfăşoară activităţi medicale, administrative, filantropice sau religioase. Sănătatea pare bună, atenţie însa la plămâni, fumat şi aerul încă rece.
RAC Munca pare mai uşoară decât de obicei, arată Luna în aspecte bune. Neliniştile şi incertitudinile par că se risipesc, ai o cale valabilă, un drum drept, trebuie să faci doar încă un efort! Zâmbeşte, ţine capul sus şi îmbracă-te bine. Daca vrei să faci parte din elita trebuie să faci eforturi şi să te comporţi ca atare. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Racului celui armonios să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi, să negocieze în amănunt sau să rezolve probleme cu autorităţile. Ziua de astăzi este o perioadă propice pentru implicare financiară, investiţii, chiar, dar numai în propria ta imagine!
LEU Întrebările care te frământă nu pot găsi răspuns astăzi. Eşti în faţa unor noi probleme, mai ales de adaptare într-un nou format. Ai nevoie de o seară relaxantă ca să-ţi aduni gândurile. Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil. Dacă consideri viaţa o permanenta confruntare, o luptă şi o provocare în care trebuie sa-ti atingi scopul cu orice preţ, atunci eşti înca unul din turmă. Nu te lasa dus de nas de cuvinte mari, nu te lăsa folosit! Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie şi comerţ.
FECIOARĂ Nu exagera inutil cu tăiatul firului de păr în patru, cu detaliile! Astăzi trebuie să dai dovadă de anvergură şi un orizont larg de vedere ca să beneficiezi de o oportunitate deosebită. Ziua este favorabilă iar aspectele negative nu sunt decât faulturi de joc. Nimic foarte malefic. Pe piaţa stelelor se spune că se creează noi „sindicate” între personaje şi persoane aparent fără nimic în comun, dar care, pe termen lung pot să-ţi intersecteze interesele. Ziua este de asemenea favorabilă harnicilor nativi din Fecioară cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie.
BALANŢĂ Este cazul unei cure de stabilizare, ajustează regimul activităţii. Calitaţile zodiei, în care spontenaitatea şi umorul sunt de menţionat, te ajuta azi să ai succes în domeniul sentimental! Climatul general de la serviciu şi de acasa este uşor neplăcut şi încordat, tensiunea tinde către cote maxime, dar aproape nimic nu se petrece. Adică niciun eveniment important. Totul pare un imens arc care se comprimă, se comprimă. Din punctul tău de vedere este o perioadă... interesantă. Astepţi să vezi ce se întamplă!
SCORPION Cine crede ca are mereu timp, se înşeală. Timpul parcă zboară! Poţi să regreţi, mai târziu, daca nu te hotărăşti, astăzi, să alegi mai repede. Stelele îţi sunt favorabile, îndrăzneşte! Dimineaţa poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se rezolvă de la sine. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi nu te deplasa după căderea întunericului. Vremea capricioasă, melancolică şi cam nesimţită te face sa te iriţi repede. De fapt mai toata lumea este cu capsa pusă sau cu fitilul aprins. Nu spera şi nu ai teamă, ziua trece repede pentru că pe seară ai o întâlnire!
SĂGETĂTOR Trebuie să-ţi cucereşti independenţa personală şi să nu mai fii folosit de alţii. Te complaci într-o situaţie de servitor, când poţi să fii rege. Învaţă să spui nu şi să nu mai cedezi! O pierdere, sau ratăcirea unui obiect poate fi evitată. Probabil prin grijă şi atenţie, normal! Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv, dar nu exagera. Nu uita ca optimismul este incapăţânarea de a spune ca te simţi bine cand totul in jurul tau merge rau. Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Familia este bine, sănătoasă, prietenii au problemele lor. Promoveaza cu curaj interesele profesionale.
CAPRICORN Astăzi trebuie să-ţi regăseşti echilibrul interior de care ai atâta nevoie. Nu te lasa impresionat de vremuri nesigure şi perspective sumbre, concentrează-te şi rezolvă-ţi problemele tale! Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Stelele arată că dacă stai bine-merci rezolvi mai multe probleme decât dacă te agiţi! Sigur, dă şi telefoanele acelea care trebuie, cui trebuie! Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace. Simptomatic pentru zodia ta. Linge-ţi rănile, respiră adînc, uită-te pe sub sprâncene şi dă-i bice: „the show must go on”. In a doua parte a zilei evita singurătatea, nu este oare mai bine sa ieşi cu familia sau cu o prietena la plimbare?
VĂRSĂTOR Ca să-ţi impui punctul de vedere personal azi trebuie să vorbeşti cu convingere şi patima, astfel lipsa de argumente logice, de dovezi, nu se observă. Limitează-te la activităţile obişnuite. Incearca sa termini lucrurile de care te apuci. Incearcă, la fel, sa fii mai cumpatat în vorbe şi să nu întrerupi tot timpul pe cel cu care vorbeşti. Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Este bine să revii şi să termini lucrurile începute, discuţiile neterminate. PEŞTI Eşti între trecut şi viitor! Închide cu hotărâre un capitol, o etapă, din viaţa ta şi nu uita că ambiţia e principala ta sursă de energie. Îndrăzneşte, pentru că norocul ajută pe curajoşi! Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele profesionale. Nimic financiar, nimic speculativ, poate unde banii sunt din ce în ce mai rari. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi pentru că a doua parte a zilei este ceva mai obositoare, poate te duci la sală să tragi de fiare, poate la un spectacol care se prelungeşte!